Ultima oră

Pierdut independență! Liviu Brîndușoni, consilier al Uniunii Salvați România

Încă un consilier independent a ales să intre în cadrul structurilor unui partid politic. După ce Mihai Anghel a decis anul trecut să intre în rândurile Partidului Național Liberal, iată că acum Liviu Brîndușoni a ales să devină membru al USR.

Mutarea fostului consilier independent este, din punctul de vedere al celor care l-au înregimentat, mai importantă decât pare la prima vedere. Prin aceasta, Liviu Brîndușoni este primul consilier local pe care îl are Uniunea Salvați România în afara Bucureștiului. Dincolo de această premieră națională, Liviu Brîndușoni este președintele filialei Lugoj a USR, care s-a constituit la 22 ianuarie 2018.

”După doi ani de activitate în administrația publică locală, am ajuns la concluzia că nu este suficient să te implici de unul singur, bătălia politică fiind purtată mai bine în echipă. Am ales USR pentru că este un partid nou, cu oameni noi, care nu s-au implicat până acum în politică. Să nu uităm că, la data alegerilor, în 2016, Uniunea Salvați România nici nu exista. Exista doar Uniunea Salvați Bucureștiul, pe listele căreia au fost aleși consilierii locali din Capitală. Cu această ocazie, am înființat și filiala Lugoj a USR. Suntem o echipă: voi acționa și vom acționa doar în interesul cetăîțenilor acestui municipiu”, a declarat Liviu Brîndușoni pentru ”Redeșteptarea”

Astfel, în doar câteva luni, după filialele din Timișoara, Fibiș, Dumbrăvița și Giroc, USR Timiş şi-a constituit cea de-a cincea filială locală, cea din Lugoj.

Liviu Brîndușoni a câștigat, la alegerile locale din 2016, primul său mandat de consilier local independent, alături de Marius Martinescu și Mihai Anghel.

În urma deciziei lui Brîndușoni, la această oră, doar fostul primar Marius Martinescu mai are statutul de consilier independent.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

2 Comentarii on Pierdut independență! Liviu Brîndușoni, consilier al Uniunii Salvați România

  1. Nu a facut si nici nu o sa faca. Este parte din cloaca politica ca toti cei alesi. A se intelege „ales” cum vrea fiecare. Deci a mai ramas un singur independent, sa ne traisca!

  2. Cred ca a inceput sa-i placa functia de consilier , pe care a castigato multumita retragerii domnului Buciu ( practic toti independentii ar trebui sa-i pupe mana lui Buciu ) . Mai mult ca sigur – si banii !! Brandusoni , cu aceasta miscare , o sa candideze din nou ( daca nu se intampla ceva rau cu partidul ) si o sa mai fie consilier Baiat shmecher , bravo lui , dar pentru lugojeni oare ce a facut ??? in afara de a il critica cand il prinde pe primar . Ceva concret ???

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE