Ultima oră

Peste 80 de elevi din toată ţara, la Concursul „Memoria Holocaustului” ce se va desfăşura la Lugoj

Luni, 14 iulie, începând cu ora 10.00, va avea loc deschiderea oficială a concursului, la sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”

MondialÎn perioada 14-17 iulie la Lugoj se va desfăşura Concursul Naţional „Memoria Holocaustului”, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Bucureşti „Elie Wiesel”, Memorial Library New York şi Precept Ministries Surduc.

La competiţie vor participa 86 de elevi de gimnaziu şi liceu din cele 42 de judeţe ale ţării, aceasta având ca scop cunoaşterea şi conştientizarea de către copii şi tineri, a istoriei Holocaustului.

Luni, 14 iulie, începând cu ora 10.00, va avea loc deschiderea oficială a concursului, la sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Aceasta va fi urmată, la 15.30, de întâlnirea cu supravieţuitorii Holocaustului din România, Liviu Beriş şi Iancu Ţucărman – institutul „Elie Wiesel” din Bucureşti. Ziua se va încheia cu o vizionare de film (orele 20.00) – mărturie Olga Lengyel, supravieţuitoare a lagărului Auschwitz, fondatoarea Memorial Library New York şi autoare a cărţii „Cuptoarele lui Hitler”.

Marţi, 15 iulie, începând cu ora 9.00, se vor desfăşura sesiunile de concurs, la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”.

Miercuri, 16 iulie, de la ora 9.00, la sala de conferinţe Precept Ministries Surduc, Radu Ioanid, istoric şi filozof, directorul departamentului de Programe Arhivistice Internaţionale al United States Holocaust Memorial Museum, va prezenta „Holocaustul în România”. Prezentarea va fi urmată de mărturiile lui Steven Ausnit, David Field, Mark Beretz, dar şi de mărturia unui supravieţuitor din New York, Irwing Roth, prin intermediul Skipe.

Joi, 17 iulie, de la orele 17.00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, va avea loc festivitatea de premiere, iar începând cu orele 18.00, organizatorii vor susţine o conferinţă de presă. Aceasta se va desfăşura la Centrul Memorial Max Ausnit, situat pe centura ocolitoare a Lugojului, lângă A&O Truck Stop, şi va fi susţinută de organizatorii acestui eveniment: Steven Ausnit, David Field, Mark Beretz, directori la Memorial Library New York. Sponsorii evenimentului sunt dr. Alexandru Florian, director executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din Bucureşti „Elie Wiesel” şi dr. Doru Dumitrescu, inspector general la Ministerul Educaţiei Naţionale.

După conferinţa de presă, începând cu orele 19.00, participanţii vor asista la un program artistic, susţinut de tineri interpreţi de muzică populară din zona Lugojului. Acţiunea se va desfăşura în sala de evenimente a restaurantului A&O Truck Stop, situat pe centura ocolitoare a Lugojului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE