Ultima oră

Peste 2000 de maşini au fost controlate de RAR în Timiş

Bilanţul controalelor mixte desfăşurate la nivel naţional de inspectorii Registrului Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2015 arată că au fost verificate un număr de 81.700 de vehicule.

Pentru nerespectarea normelor legale în trafic au fost aplicate 29.864 de sancţiuni, au fost reţinute 772 de permise de conducere şi 22.817 de certificate de înmatriculare, iar 180 de autovehicule au fost imobilizate, ia pentru pentru 73 de maşini a fost anulată inspecţia tehnică periodică.

În județul Timiș, peste 2000 de vehicule au fost luate la “puricat”de R.A.R. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, cea mai mare parte au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar, aproape 400 dintre ele au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere.

Un număr de 14 autoturisme, prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție, iar 44 de maşini au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice care era expirată sau falsă.

În urma analizei emisiilor poluante, la 240 dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.

Controalele din Timiş s-au soldat cu 648 de sancțiuni aplicate fiind reținute 6 permise de conducere și 579 de certificate de înmatriculare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE