Ultima oră

Peste 100 de obiective de investiții, pe agenda Primăriei Lugoj

Mondial

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că pentru anul
2019 a planificat o listă cu peste 100 de obiective de investiții.

Autoritățile locale au precizat că, pe lângă
investițiile începute în 2018 sau licitate, chiar, la sfârșitul lui 2017 și
aflate încă în derulare, vor fi deschise șantiere noi.

“Pe parcursul lunii decembrie s-a lucrat la proiectul de buget pentru noul an. Fiecare compartiment, birou sau serviciu din cadrul Primăriei Lugoj a venit cu propuneri, având în primul rând prioritate investițiile aflate în lucru, apoi planificarea altora noi. Ca în fiecare an avem un excedent bugetar, care va fi prevăzut, în cea mai mare parte, pentru investiții în dezvoltarea orașului. Prioritate noului buget local o vor avea proiectele de investiții. Sperăm să putem finaliza unele obiective mari începute în anii anteriori și așteptate de lugojeni, cum sunt ștrandul și bazinul acoperit și să putem demara noi proiecte, care sunt necesare în municipiul, printre acestea, unul dintre cele mai importante este realizarea unui nou pod peste râul Timiș, în centrul Lugojului”, a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Administrația
locală speră ca bugetul Lugojului să poată fi supus spre aprobare în prima
decadă a lunii februarie, dacă până atunci vor fi aprobate bugetul național și
cel județean. 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE