Ultima oră

Persoanele cu handicap din Lugoj vor urca pe Podul lui Boldea pe bază de card

Persoanele cu dizabilităţi vor putea să-şi procure cardurile de la asociaţia din care fac parte

MondialPrimarul Francisc Boldea a anunţat că unul dintre punctele care fac obiectul anexei la recepţia lucrărilor de la pod este schimbarea sistemului de la liftul pentru persoane cu disabilităţi. Acesta susţine că în prezent există riscul ca persoane rău intenţionate să strice butoanele de acţionare a liftului care în prezent sunt la îndemâna oiricui.

„Nu putem lăsa lifturile să le strice copiii şi ceilalţi care au acces la butoane şi pot face ce vor acolo. Vom schimba sistemul de la pod cu unul cu carduri”, a declarat edilul.

După modificarea propusă, fiecare persoană cu dizabilităţi care doreşte să folosească liftul de la pod va putea să-şi procure un card de la asociaţia din care face parte. Cartela ar urma să-i permită acţionarea liftului la orice oră.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Persoanele cu handicap din Lugoj vor urca pe Podul lui Boldea pe bază de card

  1. De ce ,,podul lui Boldea ” si nu ,,noua pasarela pietonala ”??? Ce, e pod privat?L-a facut Boldea cu banii lui de-acas’ ? ? ?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE