Ultima oră

Periferie uitată! Buruieni pe lățime și lungime în Balta Lată

Deși s-a lucrat intens în majoritatea zonelor periferice ale Lugojui, mai sunt totuși porțiuni de care administrația locală a ”uitat”. Motive pentru care locuitorii se plâng, în speranța că modernizarea, bună-rea, va ajunge și pe strada lor.

Inundații, drumuri desfundate, canalizări inexistente, șerpi, oameni nemulțumiți, erau problemele zilnice, până acum câțiva ani, pentru locuitorii din Balta Lată, unul dintre cele mai noi cartiere ale urbei de pe Timiș. Astăzi, aceiași lugojeni par sufocați pe alocuri de jungla verde, care în fiecare an câștigă tot mai mult spațiu din perimetrul acestei zone, care a beneficiat în ultimii ani de o serie importantă de investiții în infrastructură. Drumuri asfaltate, podețe, indicatoare rutiere, drenaje, locuri de joacă sau chiar străzi rămase doar la stadiul de pietruire, sunt invadate de bălării.

Locuitorii sunt nemulțumiți de actuala stare a unor zone din cartier și nu știu cum s-ar putea rezolva situația. Deopotrivă, există terenuri care au proprietari ce nu se ocupă cu întreținerea spațiilor năpădite de vegetație, dar sunt și zone publice, unde ar fi necesară intervenția lucrătorilor din subordinea municipalității.

“Partea asta din cartier, vorbim de porțiunea care pleacă din spatele Bisericii Penticostale și grădiniței, a cărei construcție este abandonată și pe toată lungimea străzii Ioan Dimitrie Suciu este un dezastru. S-a tăiat iarba aproape peste tot, dar aici boscheții sunt în floare. Nu doar boscheți, ci și copaci în toată splendoarea lor. Mă mir că nu ne-au mâncat șerpii până acum”, ne-a declarat Lidia D. din cartierul Balta Lată.

Drum de piatră

Pe lângă iarba și tufele care în anumite locuri depășesc doi metri, pe locuitorii din zonă îi deranjează și drumul rămas neasfaltat, printre puținele din cartier.

“Drumul e plin de gropi și când plouă devine aproape impracticabil. Nu știm când sau dacă se va asfalta. Am cărat tone de piatră dar cum știți aici este un teren moale si gropile se fac la loc. Mai greu este când trebuie să ducem copii la școală. Deja știm unde este apa mai adâncă și pe unde trebuie să le ocolim. Bine că plătim taxe”, ne-a spus Alin B. din același cartier.

Până în prezent, administrația locală nu a anunțat vreo intenție de asfaltare a arterei respective.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE