Ultima oră

Performanța se răsplătește! Sergiu Novac, din nou pe listele elitelor la bursele municipale

Primăria Lugoj a decernat marți, 5 decembrie, într-un cadru festiv, premiile pentru cei mai buni elevi ai municipiului, care s-au făcut remarcați la competițiile școlare, dar și în domenii extracurriculare.

În total, sumele acordate au fost în cuantum de 67.545 lei, dintre care 39.920 au revenit olimpicilor lugojeni, iar 27.625 lei au reprezentat bursele municipale, aferente semestrului al II-lea din anul școlar 2016-2017.

”Este o zi importantă,e un lucru important pentru toți elevii, premiem excelența. În primul rând îi premiem pe cei care au câștigat la olimpiadele școlare, iar apoi, pe cei care au activitate în afară de clasă. Acțiunea aceasta este cadoul nostru de Moș Nicolar, pe care îl facem elevilor, profesorilor, părinților și bunicilor din oraș. Le urez tuturor sărbători fericite”, a declarat Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Pentru rezultatele deosebite obținute la olimpiade și concursuri școlare, au fost premiați 124 elevi și 58 de cadre didactice, dintre care 30 de elevi și 18 profesori de la Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”, 21 elevi și 6 profesori – Colegiul Național ”Iulia Hasdeu”, 13 elevi și 10 profesori – Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște”, 5 elevi și 4 profesori – Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, 2 elevi și un profesor – Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu”, 12 elevi și 11 profesori – Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu”, 10 elevi și 4 profesori – Școala Gimnazială Nr. 2, 8 elevi și 3 profesori – Școala Gimnazială Nr. 4, dar și 3 elevi și un profesor din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 12 (Măguri).

”Am obținut premiul I la olimpiada națională de matematică anul acesta, și de asemenea am participat la olimpiada Tuymaada, din Rusia, unde am obținut o mențiune. Pot spune că nu a fost ușor, am muncit destul de mult, olimpiada internațională a fost în vară, astfel că am muncit chiar și în perioada vacanței, însă s-a meritat. Deocamdată muncesc, sper ca pe viitor să am rezultate cel puțin la fel de bune”, a spus Sergiu Novac, elev al Colegiului Național ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

Totodată, în cadrul aceleași acțiuni, au fost acordate 70 de burse municipale, dintre acestea 44 fiind civic-culturale (15 de excelență, 15 de performanță și 14 de merit), iar 26 burse sportive (12 de excelență, 12 de performanță și 2 de merit).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE