Ultima oră

Percheziții la contrabandiștii de țigări din Timiș și Bihor! Tutunul ilegal era vândut în magazine

La această oră, polițiștii din Timiș și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române,  în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Timișoara, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, având suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează 12 percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.

Descinderile au loc în județele Timiș, la șapte persoane, și Bihor, la cinci persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2017, bănuiții, unii dintre aceștia având calitatea de reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracțional constând în eludarea obligațiilor fiscale, bazat pe comercializarea produselor din tutun, fără ca acestea să fie supuse marcării și fără a fi achitate accizele aferente acestor operațiuni, prejudiciind în acest fel bugetul de stat.

Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și al jandarmilor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE