Ultima oră

Paul Bogdan: „Dacă nu se rezolvă problema financiară plec de la echipă în vară”

Secţia de volei a CSM Lugoj se confruntă cu datorii către jucătoare şi furnizorii de servicii

Paul Bogdan Paul Bogdan

Lucrurile în voleiul lugojean nu intră pe un făgaş normal nici cu banii pe care administraţia locală i-a alocat în ședința de buget. Clubul Sportiv Municipal a primit suma de 332.000 de lei pentru competiţiile sportive ale celor patru secţii: volei, lupte, şah şi gimnastică. Banii nu acoperă datoriile, iar antrenorul Paul Bogdan a anunţat că nu poate face performanţă cu aceşti bani şi dacă nu se rezolvă problema financiară va părăsi echipa.

„Nu pot să spun decât că îmi doresc să termin acest sezon aici, să las echipa pe un loc cât mai bun, după care dacă acest oraş va mai vrea să facă volei de performanţă, va trebui din punct de vedere financiar să regândească proiectele pentru că aşa cum se întâmplă acum nu este posibil. În anii trecuţi am întâmpinat numai probleme, de la echipă au plecat jucătoare bune care nici până acum nu şi-au luat banii, iar eu nu am nici un fel de garanţie că jucătoarele de acum îşi vor lua toţi banii. Nu pot să continui să lucrez cu o echipă care este subfinanţată. Aştept să se încheie sezonul să văd cum se vor respecta înţelegerile financiare după care voi lua decizia pe care trebuie să o iau” a declarat Paul Bogdan, antrenorul echipei de volei CSM Lugoj.

Secţia de volei încă se confruntă cu datorii către furnizorii de servicii (firme de transport şi hoteluri), pe lângă salariile şi primele jucătoarelor care abia acum în martie au fost plătite pentru luna decembrie.

Această decizia vine după ce în 4 martie, Paul Bogdan a demisionat din funcţia de director al Clubului Sportiv Municipal.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Paul Bogdan: „Dacă nu se rezolvă problema financiară plec de la echipă în vară”

  1. Bine face ca pleaca! Boldea nu mai da pe la sala, nu ii place cand i se spune de la obraz!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE