Ultima oră

Patru fete ameninţate cu moartea şi un elev bătut la Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj

Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj a fost din nou scena unor violențe între elevi în această săptămână.

Primul incident a avut loc miercuri, 23 martie, în incinta unității de învățământ când un tânăr a agresat patru eleve. Individul se pare că a fost implicat în urmă cu o lună într-o altă altercație în același liceu.

Din spusele tatălui unei fete, minorele au fost amenințate cu bătaia și moartea, iar apoi bruscate de băiat pe holul școlii.

Părintele copilei mai afirmă că acesta a amenințat-o cu moartea și pe rețeaua de socializare facebook și acuză oamenii legii că iau nicio măsură deși a depus plângere la poliție.

Cel de-al doilea a avut loc în această dimineață între patru elevi.

Trei băieți din clasa a XII-a de la Colegiul ”Braniște” au atacat un tânăr de la ”Vlaicu” la intrarea în clădirea școlii. Elevul bătut a fost dus la spital și supus unui examen medical, iar în momentul de față este în afara oricărui pericol.

Doi dintre agresori au fost la poliţie pentru a da declaraţie.

În ambele cazuri, poliţiştii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care au avut loc evenimentele, iar conducerea şcolii va întruni un Consiliul al Clasei pentru a afla în ce împrejurări s-au petrecut altercaţiile şi vor lua măsurile ce se cuvin conform regulamentului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

2 Comentarii on Patru fete ameninţate cu moartea şi un elev bătut la Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj

  1. Nu cred ca acele fete au fost amenintate sau batute degeaba ,doar ca asa a avut chef un individ–fiecare parinte sa se uite ce are in casa si ce a crescut si educat

    • Konzentrationslager // 28 martie 2016 at 21:43 // Răspunde

      Art. 193 NCP
      Lovirea sau alte violenţe Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
      (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

      Dacă găseşti în violenţă o soluţie,îţi recomand jungla,nu societatea,

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE