Conferinţa de presă susţinută de Partidul M10 la Lugoj a fost a doua ieşire în public (după cea de la Timişoara) a acestei formaţiuni nou constituite în judeţul Timiş. La întâlnirea cu membrii de partid şi simpatizanţii lugojeni au fost prezenţi Ada Cean – coordonator judeţean, Marius Szikszai – secretarul filialei Timiş, alături de Călin Tauber, Adelin Maxim, Codrin Cean şi Jan Dumitrescu.
“M10 este o alternativă pentru normalitate, un partid reformator, care construieşte clasa politică viitoare. Am apărut în urma mobilizării civice fantastice din campania pentru prezidenţiale de anul trecut. M10 vrea un stat minimalist, un silent partner, şi nu un Big Brother” – a declarat în deschidere Ada Cean, coordonator judeţean al Partidului M10, filiala Timiş.
„Nu suntem constituţi ca un partid clasic, nu avem asociaţii de femei, tineri sau seniori. Preferăm asociaţii de proximitate, cluburi M10 şi grupuri de acţiune, care cuprind diverse curente şi interese specifice ale unor segmente din societate. Punem accent pe integritatea membrilor noştri, pe responsabiltate şi implicare. Există o Comisie de Integritate şi Arbitraj care verifică toţi candidaţii, iar accederea pe funcţii se face doar după ce s-a trecut de această comisie. Avem o Comisie de Integritate pe plan naţional (CIN), unde Timişoara este prezentată de Ioana Constantinescu”, a mai precizat Ada Cean, care a punctat şi faptul că majoritatea membrilor M10 nu au mai făcut politică până acum.
„Din data de 7 august, partidul are personalitate juridică. Organizaţia judeţeană va trebui să numere 250 de membri şi 10 organizaţii locale constituite. Având în vedere că suntem recent înfiinţaţi, nu am ajuns la aceste cifre. La ora actuală, în judeţ avem cinci organizaţii constituite – la Timişoara, Lugoj, Făget, Belinţ şi Parţa, plus grupuri de iniţiativă în alte 12 localităţi”, a precizat Marius Szikszai, secretarul filialei M10 Timiş. Pentru a fiinţa, o organizaţie locală trebuie să aibă minimum 50 de membri în reşedinţa de judeţ, 25 în municipii şi 15 în oraşe şi comune.
Patricia Rusu, coordonatorul local al Partidului M10, spune că în prezent, cea mai importantă activitate este „monitorizarea cheltuirii banului public de către actuala adminsitraţie”.
La alegerile locale, M10 doreşte să se prezinte cu un candidat propriu, care însă nu va fi decis la centru, ci pe plan local. „Candidatul va fi decis la Lugoj. Evident, preferăm să fie membru M10, dar putem sprijini şi candidaţi independenţi”, a subliniat Ada Cean. În final, repezentanţii partidului au susţinut votul europarlamentarului Monica Macovei pentru cota obligatorie de 6.300 de refugiaţi ce revin României, odată cu fondurile europene pentru acest act de „solidaritate şi responsabilitate”.
Mult succes M10 si astept sa schimba-ti clasa politica iar daca vreti sa cercetati cum se scurg banii publici cautati ce suma a platit PSD la acea intrunire de anul trecut de la un restaurant de lux din oras unde a fost prezent premierul si staf-ul central !Daca va interesa-ti ve-ti vedea ca in acest triunghi se leaga multe lucrari de la buget(strand,bazin acoperit,etc).
Sunt un partid mic si egal cu zero de exemplu ce a facut acuma Monica? a votat pentru primirea refugiatilor in parlamentul european cand aicia a promis ca nu va vota o mincinoasa ca si toti ceilalti