Ultima oră

Partidele politice din Lugoj sunt la un pas de a primi amenzi!

afis sectieNici nu s-au deschis bine secţiile de vot că s-au înregistrat deja primele ilegalităţi.

afis sectieNici nu s-au deschis bine secţiile de vot că s-au înregistrat deja primele ilegalităţi. În preajma secţiilor de votare din Lugoj e plin de materiale electorale: panouri, bannere şi afişe.

Potrivit Legii alegerilor locale, sunt interzise: “continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 61, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 80 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi”.

Articolul 80 al aceleaişi legi, prevede că distanţa la care nu trebuie să fie amplasate materiale electorale este de 500 de metri. ”Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. În acest scop puterile lui se întind şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 metri”. Eugen Parfin, preşedintele Biroului Electoral Lugoj, a verificat personal şi a constat neregulile. “Am cerut îndepărtarea acestora. Dacă nu se iau măsuri aplicăm legea”, spune Parfin.  

alegeri locale 09

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE