Ultima oră

Partidă întreruptă şi arbitrii falşi în confruntarea dintre Arad şi CSM Lugoj, în Campionatul Judeţean de Handbal

Handbaliştii de la CSM au părăsit terenul în confruntarea din etapa a cincea a Campionatului Judeţean de Handbal, Timiş, ce a avut loc duminică, 22 noiembrie, la Arad.

Partida s-a întrerupt în minutul 50, când echipa profesorului Dorel Pavel a părăsit terenul de joc din sala Liceului Avram Iancu, care a găzduit întâlnirea. Scorul de pe tabelă în acel moment arăta 27 la 22 pentru gazde.

Oprirea jocului a fost precedată de eliminări duble acordate lugojenilor Damşa şi Coţcaş, de două ori, de un cuplu de arbitri, improvizat, alcătuit din doi elevi de liceu, care nu purtau nici un fel de însemne oficiale. Meciul nu a mai fost reluat, iar staff-ul CSM-ului a făcut memoriu la Asociaţia Judeţeană de Handbal pentru clarificarea situaţiei.

“A fost un meci cum nu am mai întâlnit niciodată în cariera mea de antrenor. Partida nu a fost condusă de arbitri profesionişti, ci de doi elevi de liceu aparţinând unuia dintre jucătorii de la Arad, care le este antrenor. Ne-au lăsat în pace în prima repriză, care s-a încheiat cu 14 la 13 pentru Arad. Noi am făcut un joc bun şi am ţinut aproape, conducând în mai multe rânduri. Dar în repriza a doua cei doi care au fost puşi să fluiere jocul au făcut prăpăd, de la acordarea de şapte metri fără să fie cazul la eliminări duble, lăsându-ne să jucăm timp de 12 minute doar în patru jucători de câmp. Totul a început de la scorul 20-20, în minutul 35, când cei doi au vrut probabil să facă ei departajarea. Nu se putea continua în asemenea manieră şi chiar dacă iniţial am refuzat echipei părăsirea terenului, am acceptat în final că nu putem să fim luaţi în bătaie de joc. Am făcut un memoriu la Asociaţia Judeţeană de Handbal şi aşteptăm decizia prin care se poate relua jocul, care vreau să menţionez încă odată că nu a fost încheiat şi nici nu poate fi considerat jucat pentru că nu a avut arbitri oficiali, cu echipament şi ecuson valid. Mai există o variantă prin care memoriul nostru să nu fie luat în considerare şi atunci vom pierde cu 10-0. Nu pot să înţeleg din ce motiv cei de la Arad au procedat în acest fel, sunt destui arbitri acolo, care puteau fi delegaţi. Consider că tot ce s-a întâmplat nu a fost în spirit sportiv. Noi nu am mers la Arad să ne batem cu cineva, am mers pentru un meci din programul obişnuit. Suntem o echipă cu mulţi jucători maturi, care participă la această competiţie din pasiune pentru acest sport şi nu să facă scandal sau să arate un comportament agresiv”, a spus profesorul Dorel Pavel.

C.S.M. Lugoj a trimis în teren pe Niculescu, Streitmatter (portari), Damşa (9), Pop (2), Miclăuş, Căprariu (5), Costea (3), Chiţia, Coţcaş, Kiss (1), Domotor şi Suciu (2).

Duminică, 29 noiembrie, de la ora 11, CSM Lugoj va juca acasă cu HC Giroc, meciul derby, restant din etapa a doua, amânat din cauza doliului naţional impus în urma evenimentelor tragice din Bucureşti, din 30 octombrie.

Partida va fi găzduită de Sala Sporturilor “Lavinia Miloşovici”. Până la etapa a cincea, CSM Lugoj era pe prima poziţie în clasamentul intermediar, cu patru victorii consecutive.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE