Ultima oră

Părinții își vor putea lăsa copiii și pe perioada verii la grădiniță

În vacanța de vară, personalul didactic a celor trei grădinițe lugojene ce vor rămâne deschise pentru a se adapta nevoilor micuților și părinților, va adopta o manieră relaxantă de lucru cu copiii.

La Lugoj, în luna iulie vor fi deschise Grădinița P.P.1, situată pe strada Traian Grozăvescu și Grădinița P.P.5, de pe strada Ceahlăului, ambele instituții renunțând la activitățile curriculare, primindu-și copiii cu activități aparte, specifice vacanței.

În cazul primei grădinițe, s-au ocupat peste 20 de locuri, atât cadrele didactice, cât și întreg personalul urmând să asigure celor mici petrecerea vacanței într-un mediu plăcut.

”Avem înscriși 23 de copii însă în perioada următoare așteptăm să primim mai mulți, întrucât dispunem de capacitatea și resursele necesare îngrijirii acestora. Exact ca în timpul anului școlar, personalul se va ocupa de preșcolari, însă se renunță la activitățile din aria curriculară și în fiecare zi se vor face activități specifice vacanței, dansuri, desene, jocuri ale copilăriei”, a declarat Simona Fanu, directoare a Grădiniței P.P.1.

Și la instituția situată pe strada Ceahlăului se vor organiza în această lună activități educative și distractive, personalul venind în întâmpinarea nevoii celor mici de grijă și recreere, în lipsa părinților.

”S-a format deja o grupă, fiind înscriși pentru perioada de vară, 25 de copii. Va fi prezent întreg personalul, de la educatori, la persoanele din bucătărie, astfel încât să fie acoperite nevoile celor mici. Referitor la activitățile derulate cu copiii, se vor organiza plimbări, ieșiri din sfera curricularului, vom organiza pentru aceștia programe educative și distractive, de la vizionarea de  desene animate, la o gamă variată de jocuri”, a declarat Maricela Mocanu, directoarea Grădiniței P.P.5.

În luna august, conform programării, va fi rândul Grădiniței P.P.3, de pe strada Făgetului, să își deschidă porțile pentru primirea preșcolarilor.

Ca și în cazul celor ce vor funcționa în perioada lunii iulie, instituția va rezerva copiilor activități diverse, menite să asigure necesarul educativ și de recreere al micuților.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE