Ultima oră

Ordinul Surorilor ”Ioana Antida de Thouret” sărbătorește 25 de ani de prezență în România. La Lugoj, surorile ajută încă din 1993

În curând, se vor sărbători la nivel național 25 de ani de prezență în România a Ordinului Surorilor Sfânta Ioana Antida de Touret.

Numit după o tânără franceză care și-a dat viața în sprijinul semenilor și a fost sanctificată, ordinul desfășoară, cu multă discreție, activități umanitare și de sprijin al comunităților defavorizate din țară.

La Lugoj, evenimentul va fi celebrat în Catedrala Greco-Catolică, duminică, 4 decembrie, în cadrul unei slujbe pontificate de PSS Alexandru Mesian, episcop unit de Lugoj.

 Începuturile la Lugoj: Grădinița italiană și asistența medicală la domiciliu

Despre începuturile congregației la Lugoj ne-a vorbit cu ani în urmă Sora Superioară Clarice Finardi.

Iată un fragment din acel interviu:

”În anul 1993, Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, de pioasă memorie, a insistat mult de a înfiinţa o grădiniţă în limba italiană şi la Lugoj. I-am spus că era imposibil, deoarece noi eram implicate în multe activităţi în România şi nu aveam nici timp, nici efective. Atunci, Monseniorul Ploscaru s-a adresat în scris conducerii congregaţiei din Italia, iar sora Antoine Herniot a aprobat proiectul şi din considerentul că venea din partea unei biserici care avea nevoie de noi. Aşa se face că la 27 septembrie 1993 am început activităţile noastre sociale şi de învăţământ într-un spaţiu oferit de Episcopia Greco-Catolică din Lugoj (n.r. – unde funcţiona grădiniţa italiană). Pentru a ajuta pe cei aflaţi în nevoie la Lugoj, şi noi suntem ajutate la rândul nostru, cu bani, alimente, medicamente etc. de asociaţii din Italia şi Franţa. După ce s-a încheiat această primă fază, de urgenţă, am organizat serviciul de ajutor la domiciliu împreună cu doctoriţa Minodora Savin, care s-a oferit ca voluntară”.

 Când am văzut cum arată Cartierul Mondial, am zis: Mamma Mia!

Activitatea surorilor la Lugoj s-a concentrat asupra unuia dintre cele mai defavorizate cartiere ale Lugojului: Mondialul Bocșei.

”Eu m-am interesat de acest cartier încă din 1997, înainte de a deveni soră superioară. Am văzut copiii pe străzi, sărăcia familiior, casele în care trăiau şi am zis: Mamma mia!”, spunea Sora Clarice.

Până la urmă, cu sprijinul Parohiei “Del Crocifisso” din Rimini, al Episcopiei Greco catolice și al administrației Martinescu, clădirea nouă, frumoasă și cu toate dotările a fost în sfârșit ridicată.

Centrul Educativ Socio – Sanitar “Sfânta Ioana Antida” a fost inaugurat în luna mai a anului 2005, în prezenţa oficialităţilor române şi italiene, cu participarea  viceconsulului Italiei, Alberto Menichelli și a Mariei Clarice Finardi, Sora Superioară a Ordinului Sf. Ioana Antida de Touret.

Centrul din Cartierul Mondialul Bocșei este o prezență apreciată în comunitate.

În fiecare vară din anul 2006 încoace, au avut loc câte două serii ale taberelor de vară la Centrul Socio – Educativ Sanitar ”Sf. Ioana Antida” din Cartierul Mondialul Bocșei. Ele au adunat câte 80 de copii pe serie și au fost conduse de surorile Ordinului, precum și de tineri instructori din țară și de peste hotare, cum ar fi grupul de voluntari din Besancon, Franța, prezenți la primele ediții sau voluntari din Italia.

De-a lungul anilor, temele acestor tabere de vară au fost dintre cele mai incitante și s-au referit nu doar la latura spirituală (”Unde erai? Te-am căutat!”) dar și la aspecte generale ale vieții: ”Natura și mediul înconjurător”, ”Să redescoperim copilăria de altădată”, ”Frumusețea de a fi diferit” etc.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE