Ultima oră

Ordin al Ministerului Sănătății, în sprijinul dezvoltării paliației la Lugoj

MondialApariția Ordinului Ministerului Sănătății nr.253/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, a produs o mare satisfacție cadrelor medicale din domeniu, inclusiv celor de la Lugoj.

”După a­proa­pe 26 de ani de eforturi şi tenacitate, avem azi un regulament național al serviciilor de paliație, care ne dă şansa de a vorbi de acum oficial despre îngrijirile paliative ca despre o necesitate în sistemul nostru de sănătate. O îngrijire pe care nu mai avem dreptul să o refuzăm pacienților cu boli cronice grave din țară şi față de care suntem datori cu mult mai mult decât am făcut până acum, în servicii izolate”, spune dr. Mălina Dumitrescu, președintele Asociației Națio­na­le de Îngrijiri Paliative.

Mircea Șerpe este doctor în medicină cu competențe în domeniul medicinei paliative și al managementului serviciilor de specialitate. La Lugoj, compartimentul de îngrijiri paliative a împlinit 10 ani. Inaugurat în 2008, are în prezent 15 paturi cu internare continuă.

”Practic, din acest moment se oficializează standardele și criteriile pentru oferirea de îngrijiri paliative la nivel național. Până la apariția acestui document, îngrijirea paliativă a fost prilej de interpretări greșite din partea unor furnizori de servicii de sănătate, care declarau că fac astfel de servicii doar pentru a obține mai multe fonduri din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Acum și CNAS are la îndemână mijloacele de a verifica dacă această îngrijire se face sau nu”, spune medicul primar neurolog Mircea Șerpe, care coordonează compartimentul de îngrijiri paliative din cadrul Spitalului Municipal Lugoj.

Apariția noilor norme la nivel național deschide perspectiva unui ambulatoriu în domeniu.

”Avem un proiect cu Banca Mondială, prin care suntem cuprinși în dezvoltarea sistemului național de îngrijiri paliative. Aceasta deschide perspectiva unui ambulatoriu la spitalul municipal”, spune dr. Mircea Șerpe.

La rândul lui, dr. Erwin Floroni, directorul SML, apreciază că spitalul lugojean este în postura de a fi avantajat, fiind printre primele spitale din țară care au implementat la modul serios acest sistem de îngrijiri palitive.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE