Ultima oră

Olga Silistraru, refugiată: “Socrul meu a fost deputat în Sfatul Ţării, care a votat unirea Basarabiei cu România”

Povestea profesoarei Olga Si­listraru, refugiată din Ba­sa­ra­bia, are o puternică am­prentă personală: tatăl ei a fost angajat al Ministerului de Finanţe, iar socrul fusese deputat în Sfatul Ţării, care a votat unirea Basarabiei cu România.

“Eu am fost singură la pă­rinţi. Tatăl meu, A­nas­ta­sie Sălcuceanu, făcuse în ţa­ră Academia Comercială, secţia Finanţe Bănci şi fu­se­se trimis în Basarabia, ca şef al administraţiei fi­nan­cia­re din Criuleni. Era an­ga­jat al Ministerului de Fi­nan­ţe, responsabil cu colectarea finanţelor pentru statul ro­mân din acea zonă a Ba­sa­ra­biei”, îşi începe povestea pro­fesoara Olga Silistraru din Lugoj.

A salvat banii statului cu două ore înainte de venirea sovieticilor

“În 1940, la ştirea că Ba­sa­ra­bia va fi ocupată, tata a con­vocat toţi angajaţii. Ca­sierul a făcut totalul şi a predat banii statului, cu chi­tanţier, către tatăl meu. Ple­ca­rea a fost foarte pre­ci­pi­ta­tă, sovieticii aveau să vină după numai două ore. Tata avea însă informaţiile şi, înainte de a tăia toate le­gă­tu­rile ­telefonice, a luat le­gă­tura cu Prefectul şi au decis pe cont propriu să salveze banii statului. A luat banii din casă, cu chitanţierele şi i-a predat în România, la Bu­zău. El a plecat cu ma­ma, iar eu am rămas la bunici, pe malul Nistrului, la Căzăneşti.

M-au asigurat că voi fi scoa­să de acolo prin Crucea Roşie Internaţională, dar nu a mai fost nevoie, pentru că familia a revenit odată cu armata română. Desigur, la momentul 1944 am plecat din nou, aveam şase ani pe atunci, dar îmi amintesc că a fost o adevărată dramă”, adaugă profesora Silistraru.

În arhiva familiei sunt păs­tra­te şi acum documentele ori­ginale de transport, ceea ce este o rarirate la nivelul masei de strămutaţi din acei ani. Documentul emis la Or­hei, la 20 martie 1944, pe nu­mele Irina Sălcuceanu (ma­ma Olgăi), are ur­mă­t­orul text:  “Foaie de drum pentru bagaje cu trenuri de că­lători aparţinând eva­cua­ţilor pe numele Irinia Săl­cu­ceanu, profesiunea: casnică, e­vacuată din oraşul Orhei, este îndreptăţit(ă) în baza acestei foi de drum să-şi transporte cel mult 60 kg de bagaje de la Chişinău până la Moţăţei, în contul Mi­nis­terului Afacerilor Interne. Dată la Orhei, 20 martie 1944, semnat: directorul ge­ne­ral CFR g-ral T.C. Che­zea­nu”. În document apare şi suma de 1.350 de lei, va­loarea suportată de Mi­nis­ter.

Al doilea refugiu: şansa unei vieţi normale, dată de diferenţa între “mic burghez” şi “exploatator”

Tatăl Anastasie era originar din Craiova.

La început, fa­milia Săl­cu­ceanu a vrut să ră­mână acolo, dar, din cau­za bom­bar­da­mentelor, a ajuns în Caraş, la Cor­ne­re­va, iar de aici, via Ca­ran­se­beş, la Lu­goj. Desigur, dra­ma nu a luat sfârşit odată cu ple­ca­rea forţată din Ba­sa­ra­bia: “Când am dat la fa­cul­ta­te, erau 100 de locuri pen­tru cei cu origine sănătoasă (ţă­ră­nime, muncitorime) şi doar 10 pentru cei proveniţi din aşa-zisa mică burghezie, adică cu origini ne­să­n­ă­toa­se, unde mă încadram eu. Am trecut însă şi peste acest handicap. Vreau să vă spun că, în 1947, la venirea co­mu­niştilor, chiar şi ei au a­preciat loialitatea faţă de statul de drept şi aprecierea normelor juridice de care a făcut dovadă tatăl meu, care a fost încadrat la mica bur­ghe­zie.

Tata a fost cinstit şi de aceea nu l-au încadrat ca “exploatator”, ceea ce era per­fect posibil, el fiind an­ga­jat la Ministerul de Fi­nan­ţe. Din fericire, cei an­ga­jaţi la finanţe de către co­munişti erau analfabeţi, abia ştiau să se iscălească şi au trebuit să apeleze la cadre cu experienţă, de specialişti, cum era tata. Atunci l-au scos din închisoare şi pe ministrul de finanţe Vijoli, pentru că nu ştiau să gestio­neze finanţele statului”.

“Revanşa” unei refugiate: a predat doi ani gratis, la Şcoala din Căzăneşti, pentru afirmarea limbii române

După 1990, profesoara Olga Silistraru a trecut din nou Prutul şi a predat la Şcoala din Căzăneşti timp de doi ani, fără pretenţii finan­cia­re. Matcaş, ministrul În­vă­ţă­mântului din Republica Moldova, a fost impresionat de acest gest şi chiar i-a o­fe­rit un post la Chişinău, dar Olga Silistraru a rămas la Căzăneşti, convinsă fiind că spiritul românesc trebuie să reziste la sat. După cei doi ani, a organizat mai multe transporturi de carte ro­mâ­neas­că pentru Basarabia şi a mijlocit schimburi de elevi de ambele maluri ale Pru­tului.
“Prin tot ceea ce am făcut, eu am vrut să con­tri­bui la ideea pentru care a lup­tat înaintaşul familiei, so­crul meu Timotei Si­lis­tra­ru, care a fost deputat în Sfa­tul Ţării în 1918, şi care a votat, alături de Pann Ha­lippa şi de alţii, pentru a­li­pi­rea Basarabiei la România”, ne-a mai declarat pro­fe­soa­ra Olga Silistraru.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE