Ultima oră

Oferte de revelion în Munţii Banatului. Tarifele pornesc de la 500 de lei, la un sejur de trei zile

Pentru închirierea de cabane cu capacitate de 20 de locuri tarifele pornesc de la 8.000 lei şi ajung până la 10.000 de lei, pentru minim patru nopţi

MondialCabanele, pensiunile sau hotelurile din Munţii Banatului şi-au scos ofertele de revelion. Tarifele sunt destul de piperate şi ajung chiar la valoarea de 1.100 lei de persoană. De exemplu, pe Muntele Mic, acestea pornesc de la 600 lei şi se ridică până aproape de 1.000 de lei de persoană, pentru pensiune completă cu două mese festive şi cazare de minim patru nopţi.

”Oferim clienţilor două mese festive, cu mâncare tradiţională, băuturi, muzică populară şi tot ce e necesar pentru o asemenea sărbătoare, astfel încât clienţii să se simtă cât mai confortabil”, spune Ioan Gherga – Cerbu, administratorul unei cabane unde oferta este de 900 lei de persoană pentru patru nopţi de cazare.

Pe Muntele Semenic, preţurile variază între 580 de lei de persoană pentru două nopţi şi ajung până la 1.000 lei pentru patru nopţi de cazare. Cei care vor să-şi petreacă revelionul la Poiana Mărului pot închiria cabane cu capacitate de 20 de locuri la tarife care pornesc de la 8.000 lei şi ajung până la 10.000 de lei, pentru un minim de patru nopţi. Există oferte şi cu sejur complet cu masă festivă la 951 lei de persoană pentru trei nopţi de cazare sau 1.100 lei de persoană pentru cinci nopţi de cazare.

Nici la Crivaia preţurile nu sunt ieftine – 1.000 lei de persoană, cu sejur complet, cazare în cameră dublă pentru cinci nopţi. Cele mai avantajoase oferte sunt ale pensiunilor din Băile Herculane, unde tarifele pentru revelion pornesc de la 500 lei de persoană pentru trei nopţi de cazare. Există şi oferte de 1.000 de lei de persoană, pentru cei cu dare de mână.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE