Ultima oră

Oaza de sănătate din mijlocul orașului

Salina Saledar reprezintă pentru lugojeni o oază de sănătate, drept dovadă numărul din ce în ce mai mare al celor ce apelează la efectele benefice ale aerului sărat.

”Persoanele care vin o dată, cu siguranţă se întorc, deoarece efectele benefice sunt vizibile după curele saline. Astmul, rinita alergică, bolile respiratorii în general dar şi insomnia, stresul sunt afecţiuni frecvente pentru care oamenii vin la tratament cu sare. Este extrem de indicată o cură cu aer sărat odată la 3 luni, ori odată la 6 luni dacă afecţiunea nu este foarte avansată, în concluzie, tratamentul în salină trebuie repetat, pentru efecte terapeutice sigure şi de lungă durată”, spune Dorina Oltean, administrator salină.

Zeci de lugojeni, de la copii cu vârste fragede, până la persoane adulte, în fiecare săptămână ajung la Saledar pentru tratarea diferitelor afecţiuni.

Printre cei care trec pragul salinei se numără şi Maria, o doamnă care se luptă de mulţi ani cu astmul şi pe care, spune ea, pare să îl învingă după cure repetate cu aerosoli salini.

”De cel puţin 5 ani cheltui o groază de bani pe medicamente, tratamente, medici. M-am hotărât să încerc şi salinele, la început mergeam la saline naturale din ţară, însă pe urmă am realizat că am tratamentul potrivit aproape de casă, aşa că de câteva luni vin să beneficiez de terapia prin sare, iar efectele se simt!”, ne mărturiseşte Maria.

Astfel, lugojenii au şan­sa de a profita din plin de be­neficiile pe care sarea le o­feră organismului, de la tratarea bolilor sis­te­mului respirator, virozelor, la creş­te­rea imunităţii şi nu în ultimul rând la relaxare.

Salina din Lugoj, situată pe strada Cloşca, numărul 19, are o capacitate de 10 persoane, şi este dotată pe lângă un aparat care produce aerosoli salini şi cu televizor şi loc de joacă pentru copii.

Doritorii curelor saline pot beneficia şi de un abonament, aşadar, pentru o cură de 14 zile, se vor achita 12 zile şi 2 zile vor fi gratuite.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE