"> Oaspete din SUA la comemorarea a 30 de ani de la Revoluția lugojeană – Redesteptarea

Oaspete din SUA la comemorarea a 30 de ani de la Revoluția lugojeană

 Oaspete din SUA la comemorarea a 30 de ani de la Revoluția lugojeană

Ședința festivă dedicată celor 30 de ani de la Revoluție s-a desfășurat vineri, 20 decembrie, de la ora 10, la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”.

Evenimentul a început cu prezentarea unui montaj cu o serie de imagini filmate la Revoluția din Decembrie 1989.

Alături de primarul Francisc Boldea s-au aflat Balint Petrică Dorin și Toma Trifon Nicolae și, în premieră, un oaspete american sosit de la Washington.

În acest zile, o delegație americană s-a aflat la Lugoj și Timișoara, în cadrul programului ”30 de ani în democrație, 30 de ani de libertate ai poporului român”, început în octombrie 2019.

Prof. univ. Michelle Kelso, membră a acestei delegații, a spus ”bună dimineața” în limba română, a mulțumit gazdelor pentru invitația de a participa la acest eveniment special și pentru sprijinul acordat acestui program.

A continuat, mărturisind că ”filmul prezentat a fost foarte impresionant, mi-a deschis ochii, a fost o dovadă a pasiunii și energiei depuse de voi la revoluție, în lupta pentru democrație. Datorită acestei revoluții avem oportunitatea de a fi aici alături de dumneavoastră, pentru că fără acea revoluție, întâlnirea de azi nu ar fi fost posibilă. Vă mulțumim pentru curajul care ne-a inspirat și pe noi, oriunde am trăi în lumea aceasta, în ideea că merită să luptăm pentru democrație. Continuați să păziți democrația. Știm că merită să luptăm în continuare pentru libertățile câștigate”.

Programul manifestărilor dedicate Zilei municipiului Lugoj a mai cuprins, printre altele, vernisajul expoziției ”Comunism și Revoluție în municipiul Lugoj” la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă, precum și concertul de colinde al Corului ”Ion Vidu”.

Vineri, de la ora 11, a avut loc reconstituirea traseului străbătut de coloana revoluționară în seara zilei de 20 decembrie 1989, cu depuneri de coroane de flori la Crucea din fața Primăriei Municipiului Lugoj, troiței de la OMV, monumentului din fața unității militare, la cimitirele ortodox și catolic.

Nu toți revoluționarii lugojeni au participat la acest program. Un grup de opt revoluționari a adresat o petiție publică, înregistrată prin adresa nr. 99.212 din 13 decembrie 2019, în care, printre alte probleme, adresează primarului mai multe întrebări: ”dacă s-a votat un proiect de hotărâre de consiliu referitor la comemorarea evenimentelor specifice lunii Decembrie 1989, să faceți publică hotărârea de consiliu în integralitatea ei, inclusiv votul nominal; elementele și criteriile pe care s-a întemeiat alegerea unui reprezentant sau unei asociații; dacă s-a făcut publică intenția domniilor voastre cu privire la întocmirea programului de comemorare a evenimentelor și dacă s-a făcut publică intenția unei consfătuiri cu toți revoluționarii din Lugoj în vederea stabilirii de comun acord a programului de comemorări”. Nu cunoaștem să se fi făcut publică o asemenea intenție, se arată în petiția publică înaintată Consiliului local și Primăriei Municipiului Lugoj.

Cristian Ghinea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: