Ultima oră

O vacanţă în siguranţă! Poliţiştii vin cu sfaturi pentru elevi

vaanta elevi

Având în vedere că siguranţa elevilor în timpul orelor de curs dar şi pe perioada vacanţelor şcolare reprezintă o prioritate naţională a Poliţiei Române, inspectoratele judeţene transmit câteva sfaturi preventive adresate elevilor, în scopul evitării evenimentelor neplăcute în care ar putea fi implicaţi pe durata vacanţei de vară.

Prin urmare, indiferent de locul şi modul în care hotărăsc să îşi petreacă vacanţa, pentru a nu fi umbrită de fapte antisociale cărora să le devină victime, este bine ca elevii să ţină cont de câteva măsuri preventive, uşor de adoptat şi respectat, pe care Poliţia le recomandă:

Fiţi atenţi dacă legaţi noi prietenii în această perioadă. Evitaţi compania celor agresivi, obraznici sau delincvenţi!

  • Nu vă lăsaţi atraşi de persoane pe care le cunoaşteţi de puţin timp în activităţi suspecte (puteţi deveni fără voie complici la comiterea unor infracţiuni; furturile, chiar nesemnificative, nu sunt probe de curaj, ci fapte culpabile, pedepsite de lege).
  • La discotecă, mergeţi cu un grup de persoane cunoscute şi evitaţi invitaţiile ocazionale, în afara discotecii sau la domiciliul unei persoane – riscaţi ca aceasta să aibă intenţii periculoase.
  • Portofelele şi telefoanele mobile nu trebuie scoase sau lăsate pe masă când mergeţi într-un local public spre a servi un suc cu prietenii, spre exemplu.
  • Nu daţi telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul că vi-l admiră sau trebuie să dea un telefon urgent!
  • Nu purtaţi ostentativ bijuterii de mare valoare, cu sisteme de prindere fragile ori care pot fi smulse uşor!
  • Băieţii trebuie să păstreze portofelul într-un buzunar lateral ori la piept,însă sub nici o formă în buzunarul din spate al pantalonului, de unde poate fi furat extrem de uşor .
  • Respingeţi propunerile de a participa la aşa – zisele ”distracţii”: consum de alcool sau droguri, distrugeri, violenţe verbale şi fizice!

Dacă alegeţi însă, ca cea mai mare parte a timpului din vacanţă să o petreceţi în lumea virtuală, ţineţi cont şi de următoarele recomandări:

  • nu oferiţi persoanelor întâlnite pe internet informaţii personale despre voi sau despre familia voastră;
  • nu dezvăluiţi parolele personale altor persoane, astfel altcineva poate trimite mesaje jignitoare în numele vostru sau poate accesa site-uri interzise minorilor;
  • dacă doriţi să vă întâlniţi cu persoane cunoscute pe internet, anunţaţi-vă părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt în mediul online şi riscaţi să deveniţi victime ale traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice;
  • evitaţi să postaţi pe internet fotografii care să vă surprindă în ipostaze indecente; ele pot fi folosite mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău vouă sau celor apropiaţi;
  • ţineţi cont că nu tot ceea ce citiţi sau vedeţi pe internet este adevărat!

Pentru orice stare de pericol în care vă aflaţi apelaţi cu încredere 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE