Ultima oră

O tânără abandonată la naştere în spitalul lugojean îşi caută părinţii

andreea lunguDenisa Andreea Lungu a fost abandonată în spitalul din Lugoj, iar acum consideră că a venit timpul să-şi cunoască adevăraţii părinţi.

Mondial

andreea lungu

Denisa Andreea Lungu a fost abandonată în spitalul din Lugoj, iar acum consideră că a venit timpul să-şi cunoască adevăraţii părinţi.

Povestea tinerei începe în urmă cu 20 de ani, când, în dimineaţa zilei de 22 februarie, a văzut pentru prima dată lumina zilei. Medicii au declarat-o sănătoasă şi au considerat că este o fetiţă de nota zece. Nu la fel au simţit şi părinţii care, după doar câteva zile, s-au făcut nevăzuţi.

Fetiţa a rămas o perioadă în grija personalului medical. Acolo a şi fost botezată Denisa Andreea. După aproape jumătate de an, în care nimeni nu s-a mai interesat de soarta ei, Denisa a ajuns la Timişoara, la „Leagănul de copii”.
„Am fost adoptată, având deja un an când am ajuns la familia adoptivă, deoarece au durat procedurile. Părinţii mei adoptivi au ales această soluţie pentru că mama nu putea să aibă copii deoarce suferă de o boală psihică, iar medicii i-au interzis să rămână însărcinată deoarece copilul avea mari şanse să se nască cu aceeaşi afecţiune. În primă fază, medicii şi autorităţile nu au fost de acord să mă dea tocmai pentru că era bolnavă şi atunci bunica mea, mama ei, şi-a asumat răspunderea că totul va fi bine. Din câte am văzut, am fost înregistrată pe numele bunicii şi abia după aceea pe numele părinţilor”, îşi începe povestea Denisa Lungu.

A aflat că este adoptată pe când avea opt ani, de la vecini

Denisa a aflat că este adoptată, de la vecini. Avea doar opt ani, însă aceştia nu s-au gândit nici măcar o secundă la consecinţe sau la faptul că părinţii adoptivi sunt cei care trebuie să-i spună adevărul, atunci când consideră ei că este timpul. „Am aflat că sunt înfiată pe la vârsta de opt ani, nu de la părinţii adoptivi, mi-au spus nişte vecini din cartierul în care am locuit (n. red. – ªtrand). I-am povestit tatălui meu şi el mi-a confirmat. Mama nu ştie nici acum că eu am aflat”, explică Denisa.

În urmă cu aproximativ o lună, Denisa i-a spus tatălui adoptiv că vrea să-şi caute mama. Zis şi făcut! A început căutările de la Poliţie, însă acestea nu au avut rezultatul aşteptat. Tânăra nu s-a lăsat descurajată şi a continuat să caute răspunsuri şi la Spitalul Municipal Lugoj, unde a avut puţin mai mult noroc.
„Am fost la Poliţie şi le-am povestit că aş vrea să-mi găsesc mama. Am făcut o cerere şi după un timp mi-au trimis o scrisoare cum că datele ar fi confidenţiale şi că nu mă pot ajuta. După asta, am mers la spital şi din căutările mele, am înţeles că mama biologică ar mai avea doi copii, că avea 28 de ani când m-a născut pe mine şi că se numea Farcaş Elisabeta. Nu am găsit niciun act de identificare. Numele tatălui este Nelu Aslău, nu ştiu vârsta. Am înţeles că mama biologică a stat o perioadă în Lugoj, undeva în chirie. Am fost la locul respectiv şi doamna de acolo mi-a spus că a plecat că nu şi-a plătit datoriile. Nu a ştiut să-mi spună unde a plecat, nu a ştiut absolut nimic”, povesteşte cu tristeţe Denisa.

Vrea doar să-şi cunoască mama, nimic mai mult

Deşi lumea din jurul ei a învinovăţit-o că vrea să-şi caute mama, Denisa este dispusă să facă orice ca să o cunoască şi să afle motivele pentru care a fost părăsită. „Foarte multă lume mi-a spus că dacă m-a abandonat în spital nu se poate numi mamă. Eu le-am spus că vreau doar să o cunosc, să vorbesc cu ea şi să văd ce gândeşte, ce motive a avut să mă lase, poate chiar nu a avut posibilitatea să mă crească. Din câte am văzut în fişa de la spital, cea de la naştere, a avut trei sarcini şi nu a făcut niciun avort, iar asta pentru mine înseamnă foarte mult. Eu spun că totuşi a avut suflet şi s-a gândit că dacă rămân cu ea, nu va avea ce să-mi ofere”, speră tânăra.

În momentul în care tatăl adoptiv i-a confirmat Denisei că este adoptată, acesta i-a spus că pe când avea doi anişori, mama biologică ar fi venit să o caute. „Din discuţiile cu el, am înţeles că ar cunoaşte-o pe mama biologică pentru că în momentul în care eu am avut aproape doi ani, a venit să mă ia înapoi, contra unei sume importante de bani, însă tata i-a spus că dacă mai calcă pe acolo vreodată, nu o să-i fie bine”.

Denisa o roagă pe femeia care i-a dat viaţă să o caute

„Dacă vede articolul, aş ruga-o să ne întâlnim, vreau doar să o cunosc şi să vorbim, să-mi spună de ce m-a abandonat şi să ştiu dacă îi pare rău. N-am niciun motiv să o judec că nu am de unde să ştiu ce a determinat-o să mă părăsească. M-ar afecta foarte tare dacă aş găsi-o şi nu ar vrea să vorbească cu mine pentru că sunt foarte sensibilă şi pun orice la suflet, atunci m-aş gândi că într-adevăr nu a avut nevoie de mine”, spune Denisa.

S-a mutat singură din cauza mamei adoptive

Denisa a locuit până la vârsta de 5 ani la Nădrag, la bunica ei, după care s-a mutat la Lugoj cu părinţii adoptivi. Clasele I-IV le-a făcut la ªcoala Generală Nr. 6 „Anişoara Odeanu”, V-VIII la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” şi liceul la Grup ªcolar „ªtefan Odobleja”. În prezent, aceasta lucrează la o multinaţională din oraş şi, în paralel cu locul de muncă, tânăra urmează cursurile Postlicealei Sanitare „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pentru a deveni asistentă medicală. Pentru că în casa părinţilor adoptivi nu mai putea duce o viaţă normală, aceasta a hotărât să se mute în gazdă.

„Lucrez în trei schimburi şi când eram în schimbul de noapte, veneam dimineaţa acasă şi nu puteam să dorm, mergeam tot timpul obosită la lucru pentru că mama adoptivă nu mă mai recunoştea, credea că am venit pentru altceva acolo în casă, vorbea foarte urât şi avea crize tot mai des, era violentă uneori şi chiar mă speriam.
A ajuns să mă scoată şi afară din casă. Din cauza asta trebuia să-mi încui uşa de la cameră, am fost foarte izolată o perioadă de timp şi am zis că e mai bine să mă mut, că e mai bine pentru liniştea mea şi de asemenea, şi pentru liniştea ei”.

„Nu i-aş părăsi niciodată pe părinţii adoptivi”

Chiar dacă problemele de sănătate ale mamei au determinat-o să părăsească casa în care a crescut, relaţiile cu părinţii adoptivi sunt foarte bune. De câte ori poate, aceasta îi vizitează şi la rândul lor, şi ei o vizitează pe ea. „Am avut un mare noroc că am fost adoptată. Nu i-aş părăsi niciodată pe părinţii adoptivi. Chiar dacă aş găsi-o pe mama, nu ar fi absolut nicio schimbare”, a adăugat tânăra.

Pentru a fi sigură că a făcut tot ce a putut pentru a-şi găsi mama, Denisa a apelat şi la emisiunea „Găseşte-mi familia”, difuzată pe Kanal D.
„O colegă de la locul de muncă, care ştie povestea mea, mi-a spus să apelez la emisiunea „Găseşte-mi familia”, că ea se uită mereu şi sunt cazuri şi cazuri şi chiar unele care par imposibil de rezolvat.
Am ascultat-o, le-am trimis o scrisoare şi aştept răspunsul lor”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE