Ultima oră

O plimbare alcoolizată prin Lugoj l-a lăsat fără permis! A primit în schimb un dosar penal

Polițiștii municipiului Lugoj au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat de 32 de ani care conducea un autoturism pe strada Făgetului, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de  0,93 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.

 În zilele de weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 Astfel, poliţiştii au întocmit 4 dosare penale şi au aplicat 256 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 142 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 24 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 28 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză și conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Polițiștii au fost folosit un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviație pentru supravegherea traficului rutier, polițiștii sancționând 12 abateri privind depășirea vehiculelor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE