Ultima oră

O fetiţă de 5 ani din Lugoj își pierde vederea în câteva luni, dacă părinţii nu fac rost de 9.000 lei

Familia Denisei Tomoni a vândut tot pentru prima operaţie, iar acum cere ajutor pentru o a doua intervenţie

Denisa Tomoni, o fetiţă de 5 ani din Lugoj, este pe cale să îşi piardă complet vederea, din cauza unei boli pe care părinţii acesteia au descoperit-o când fetiţa avea doar 6 luni. Atunci, de fiecare dată când se aprindea un bec, Denisa se ferea de lumină.

Văzând că problema persistă, părinţii au dus-o pe fetiţă la un control de specialitate la Timişoara, crezând că este vorba de o simplă răceală.
Medicii au pus imediat diagnosticul, glaucom congenital, o boală care cauzează tensiune peste limitele normale în ochi şi care slăbeşte ochiul până la orbire dacă nu este tratată.

Au vândut mașina și toate lucrurile de valoare ca să-i salveze vederea

La scurt timp după aflarea diagnosticului, părinţii fetiţei au început să îşi vândă tot ce aveau pentru a face rost de bani, 7.000 de lei, necesari pentru operaţia micuţei. Au vândut tot, au cerut împrumut şi, de atunci, nu şi-au mai revenit din punct de vedere financiar. Totuşi, Denisa a fost pusă pe primul loc şi, cel puţin pentru moment, vederea acesteia a fost parţial salvată.

„Înainte de a face un an, la 10 luni de fapt, ne-a programat. Ochiul drept l-a curăţat tot, dar ochiul stâng, a scos doar o parte din boală şi a mai rămas jumătate, că nu a putut să îi facă operaţia completă deodată. Trebuia să mai mergem odată cu ea, dar nu am mai avut bani. Am avut maşină, un scuter, o maşină de spălat, lănţişor de aur, inele, am mai luat împrumut, am rămas fără nimic”, ne-a povestit Dan Tomoni, tatăl Denisei.

Nu mai au bani pentru încă o intervenție

Părinţii fetei nu găsesc nicio soluţie pentru a-i plăti operaţia care ar stopa boala şi ar salva-o pe aceasta de la o viaţă trăită în întuneric. Tatăl, angajat ca agent de pază, are un salariu care nu îi permite să plătească nici măcar drumul până la Bucureşti. Oamenii spun că orice sprijin este binevenit, suma totală de care fata are nevoie, cu tot cu intervenţia chirurgicală şi drumurile până în capitală, pentru operaţie şi controlul de după aceasta, fiind de 9.000 de lei.

„În primă fază ar fi nevoie de 7.000 pentru operaţie, asta e urgent. Operaţia nu face altceva decât să oprească tensiunea din ochi. Nu se mai poate reveni la un stadiu cât de cât normal niciodată. Operaţia trebuie făcută cât mai repede pentru că ea creşte şi va fi tot mai dificil de oprit”, a mai explicat Dan Tomoni.

Fetiţa, chiar dacă nu va mai vedea niciodată ca o persoană normală, are totuşi şansa, în urma operaţiei, de a rămâne cu o vedere care să îi poată permită o viaţă apropiată de normal. Cu cât intervenţia este mai târziu efectuată, cu atât cresc şansele ca Denisa, după ce împlineşte vârsta de 6 ani, să rămână complet fără vedere.

„Problema este dacă nu se operează la timp. Dacă se operează acum şi este reuşită, rămâne aşa, în stadiul în care este, pentru că boala nu mai avansează. Dacă avansează mult, poate pierde 95 sau chiar 99 la sută din vedere şi, chiar dacă o operăm după, nu mai revine”, a mai spus tatăl fetiţei.

Din cauza situației financiare, a venitului mic şi a chiriei pe care familia Tomoni o plăteşte, nu de puţine ori cele trei fetiţe ale familiei nu au avut ce să mănânce sau ce să îşi pună în pacheţele la grădiniţă. Denisa, fata care suferă din cauza bolii, are doar 14 kilograme, o greutate nesănătoasă pentru vârsta ei de aproape 6 ani.

Primii care au sărit în ajutorul Denisei sunt tinerii din Clubul Rotaract Lugoj, care au început la rândul lor o campanie şi un proiect de strângere de fonduri pentru micuţă.

„Clubul Rotaract Lugoj susţine campania de donaţii pentru Denisa. Trebuie să o ajutăm cât mai repede pentru ca aceasta să nu-şi piardă vederea complet şi să trăiască toată viaţa fără cel mai de preţ simţ. Donaţii se pot face în contul RO93BTRLRONCRT0222631801 deschis la Banca Transilvania de Asociatia Clubul Rotaract Lugoj”, ne-a declarat Andreea Agache, membru Rotaract Lugoj.

Dacă vreţi să o ajutaţi pe fetiţă fără să depuneţi bani la bancă, o puteţi face sunând la numărul de telefon 0765 320 482, persoană de contact Dan Tomoni.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

2 Comentarii on O fetiţă de 5 ani din Lugoj își pierde vederea în câteva luni, dacă părinţii nu fac rost de 9.000 lei

  1. Tavi macar de ai avea idee despre ce vorbesti. Eu personal sunt membru si nu sunt mason, nici in familie nu am masoni. Doar ca in alte cluburi sunt masoni, si fac parte si din Rotary/Rotarct nu trebe sa generalizam. Este ca si cum ai spune ca in Romania e plin de Rromi (cum se spune in strainatate, nu ne place generalizarea asta nu? nici noua cea care ai propus-o). Poti fi in 100 de cluburi deodata. In fine…
    Pe langa contul asociatiei este si numarul de telefon al parintilor, cine nu are incredere in asociatie poate suna direct la parinti, important este sa ajutam fetita

  2. Corect era sa fie afisat contul unuia din parinti nu a unor asociatii cu iz mason

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE