În urmă cu o lună, când publicam, tot aici, Kalașnikov și papanași, nu mă gândeam că, atât de repede, din oximoronicul meu titlu va rămâne doar pistolul automat, celălalt termen, simbol culinar al plăcerilor tihnite, fiind ciuruit fără milă până la ultima sa fibră de semnificații, de niște barbari iviți din frustratele secreții ale unor spații europene aflate în disoluție identitară și valorică.
După “Charli Hebdo”, credeam că toată lumea a înțeles ce avea de făcut, iar jenanta gargară provocată de păguboasa sintagmă “politically correct” va fi abandonată în favoarea unor abordări coerente, realiste, tratând malignele țesuturi sociale în mod chirurgical, nu propagandistic.
Evident, nu s-a întâmplat astfel, pentru că, în general, politicienii nu pot privi dincolo de pragul celor mai apropiate alegeri, care, nu-i așa, trebuie câștigate prin orice mijloace, desigur, democratice.
De ani, spațiul Schengen ne dă cu tifla, considerându-ne niște rude sărace, nefrecventabile, nedemne de a vedea, măcar de la distanță, scrobitele ținute ale bogaților actori principali.
A fost suficient, în schimb, doar un semn, și marea migrație din această vară a transformat țâfnoasele figuri în jalnice, disperate caricaturi.
Rapid, făloasele granițe ale Uniunii Europene au ajuns niște pârloage.
Paradoxal, Balcanii s-au umplut de sârmă ghimpată.
În conformitate cu penibilele reflexe din trecut, vorbele aspre au curs imediat. Când statele foarte dezvoltate economic au fost invadate de oameni disperați, visul acestora neavând, totuși, cum să se suprapună peste realitatea lipsită de farduri, lucrurile s-au văzut astfel și acelorași balcanici li s-a cerut să facă mai mult…
Brusc, și simbolic, teroarea a început chiar la Paris pentru a distruge “la joie de vivre”, un mod de viață la care au trudit cohorte de apărători ai drepturilor omului, feministe, artiști, idealiști…
Gloanțele perfizilor atacatori au omorât nu numai nepermis de mulți oameni, ci chiar deviza fundamentală a Europei: “Liberté, egalité, fraternité”.
Oare vremelnicii conducători și conțopiștii de la Bruxelles au înțeles în întregime însângeratele mesaje? Au identificat măcar dușmanul?
Au stabilit tactica și strategia? Sunt oare capabili să rostească adevărul din spatele stereotipiilor sau totul se va risipi, ca de obicei, în sterile dezbateri mediatice?
Deocamdată au scos soldații pe străzi ca să li se vadă echipamentele performante, au pus biciul pe serviciile secrete, au închis provizoriu școlile, universitățile, muzeele, sălile de concerte și au pus afișe cum nu credeam că se vor vedea vreodată: “Nous sommes en guerre”.