Ultima oră

Noua biserică din Scăiuş, gata de Sfânta Maria. Investiţia se ridică la peste 100.000 de euro

Lăcaşul de cult nou contruit va adăposti de acum înainte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnuluii de la Scăiuş

Lugojenii care vor porni în pelerinaj de Sfânta Maria Mare, vor găsi noua biserică greco-catolică din Scăuiş gata construită. Vineri, 15 august, Sfânta Liturghie Arhierească Solemnă pontificată de PSS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, va avea loc de la ora 10, în noua biserică.

La ora aceasta, edificul cu hramul „Maica Domnului de la Scăiuş” este terminat la exterior, se mai lucrează însă la interior. Noua biserică unită din parohia Scăiuş a fost edificată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la lăcrimarea Icoanei maicii Domnului de la Scăiuş (1934-2014), anul acesta fiind declarat An Marian de către Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.

Lăcaşul de cult nou contruit va adăposti de acum înainte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnuluii de la Scăiuş. Biserica are 22 de metri lungime, 8 metri lăţime (cu tot cu sacristia are 12,6 metri), iar înălţimea turlei este de 15 metri. Noul locaş de cult va avea în faţă şi un platou pentru slujire în aer liber.

Investiţie de peste 100.000 de euro

„Investiţia la sanctuarul de la Scăiuş este de peste 100.000 de euro. Biserica este practic gata, mai trebuie pusă instalaţia de încălzire. Sfinţirea va avea loc sâmbătă 27 septembrie, de la ora 10, pentru că mai este de lucru la parcul care va fi amenajat pe platou. Sunt în curs de amenajare aleile dalate care fac legătura între biserica veche şi cea nouă, mai trebuie dalat platoul, dar mai ales se lucrează la Casa Pelerinului. Această clădire se construieşte în lateralul vechii biserici, pe partea stângă. Este o construcţie cu etaj: la parter sunt grupuri sanitare şi o cameră, iar la etaj sunt trei camere cu apă curentă şi tot confortul”, spune Monseniorul Angelo Narcis Pop, vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.

Suma necesară sanctuarului de la Scăiuş provine exlusiv din banii Episcopiei Unite de Lugoj, din donaţii ale credincioşilor şi din sumele adunate cu prilejul prezentării în parohii a icoanei Sf. Maria cu Pruncul Iisus în braţe. Primăria Fârliug s-a angajat să ajute contructorii prin săparea şanţurilor de scurgere a apei din jurul platoului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE