Ultima oră

Noii agenţi de poliţie de la Balinţ şi Tomeşti, cei mai “deştepţi” din IPJ Timiş

Cei mai “proaspeţi” oameni ai legii din judeţul Timiş au avut parte de prima lor misiune şi anume, iniţierea.

Din totalul de 1853 de posturi scoase la concurs de IGPR, un număr de 44 de poliţişti încadraţi din sursă externă pentru a completa deficitul de personal au luat contact cu noile locuri de muncă de la posturile de poliţie din întregul judeţ.

Unul dintre cele mai solicitate posturi a fost cel de la Balinţ pentru care au fost depuse iniţial 42 de dosare, iar după triere au participat la concurs zece candidaţi.

Lugojeanul Cosmin Niţoiu a câştigat concursul cu nota 9,85 în urma celor două probe cumulate- sportivă şi scrisă, aceasta find şi cea mai mare notă din Timiş, la egalitate cu agentul Larisa Anuţ – Brazovan de la postul de poliţie Tomeşti.

Cea mai mica notă din judeţ a fost 7, 62, fiind obţinută de Alexandru Tuducescu care a fost admis pentru postul de la Fibiş.

Potrivit IPJ Timiș,  „toţi cei care au promovat,  vor lucra ca agenţi de ordine şi siguranţă publică la posturile comunale de poliţie pentru care au aplicat. Noii agenţi se vor afla sub îndrumarea unor tutori care îi vor ajuta sa îşi completeze, aprofundeze şi consolideze deprinderile menite să asigure formarea acestora ca poliţişti, iar după șase luni vor susţine un examen de definitivare”.

În cadrul primului  instructaj din cariera lor de polițiști, au primit informații cu privire la misiunile și atribuțiile unităților în care își vor desfășura activitatea, le-au fost prezentate zonele de competență unde vor acționa pentru menținerea ordinii și siguranței.

Aceştia vor dobândi dreptul de a purta armament de serviciu după o perioadă de pregătire intensivă şi doar dacă promovează examenul de definitivare în carieră.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE