Ultima oră

Nodul hidrotehnic Coștei a trecut testul de siguranță, în urma inspecției comisiei de avizare

Barajul de la Coşteiu împreună cu alte patru baraje din judeţele Timiş şi Caraş – Severin, aflate sub jurisdicţia Administraţiei Bazinale de Apă Banat au fost expertizate zilele trecute de specialişti din cadrul Comisiei Teritoriale de Avizare Baraje Transilvania, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate timp de două zile la Băile Herculane.

“Exploatarea în siguranţă a barajelor, indiferent de deţinătorul sau scopul pentru care au fost construite, este o prioritate. Scopul comisiei este acela de a examina, periodic, toate barajele pentru a se asigura că respectă exigenţele de performanţă referitoare la siguranţa în exploatare. Au fost expertizate şi avizate un număr de 12 baraje și acumulări aflate în spaţiul hidrografic Banat, din care patru au ca deţinător pe A.B.A Banat. Este vorba nodul hidrotehnic Coştei şi barajul Şuştra din judeţul Timiş şi despre barajele Oraviţa Mare şi Buhui din judeţul Caraş-Severin. În cadrul întâlnirii au mai fost analizate documentele de exploatare în siguranţă a încă 12 baraje aflate în Administraţiile Bazinale de Apă Mureş, Crişuri şi Someş – Tisa”, a declarat Titu Bojin, directorul A.B.A Banat.

Specialişti din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,  Administraţiei Naţionale Apele Române precum şi  experţi naţionali autorizaţi care fac parte din comisie au verificat normele legale şi siguranţa în exploatare, inclusiv construcţiile şi instalaţiile-anexă aferente barajelor, terenul de fundaţie şi versanţii care asigură acumularea precum şi lucrările hidrotehnice speciale pentru a preîntâmpina potenţialele pagube pe care le pot crea producerea unor accidente la baraje şi acumulări de apă.

Cu toate că Nodul hidrotehnic Coşteiu este una dintre cele mai vechi amenajări din ţară – fiind executat în anul 1758 sub îndrumarea inginerului olandez Max Fremau în scopul derivării din râul Timiş în râul Bega a debitului suplimentar, asigurându-se astfel plutărit, navigaţie, alimentare cu apă a zonei riverane, inclusiv a Timişoarei şi apărare împotriva inundaţiilor- a fost avizat fără probleme.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE