Ultima oră

Ne răcoreşte ploaia! Lugojul, tot fără ştranduri şi locuri de recreere

MondialVara anului 2018, la Lugoj. Căldura de peste 30 de grade îi face pe cei care caută o undă de răcoare să-și pă­ră­seas­că, în special apartamen­tele comuniste, fierte pe timpul sezonului estival și congelate în perioada iernii. Unde pot merge? La mult așteptatul Ștrand Municipal, care are de toate, mai puțin apă.

Luna aceasta, administrația locală a început demersurile pentru achiziționarea de mobilier și nu pentru a turna o găleată de apă în bazinul secat, astfel că nu se întrezărește o dată concretă în viitorul apropiat la care să fie dat în folosință.

“În această săptămână am definitivat listele cu necesarul de mobilier pentru Ștrand. În prima fază vom cumpăra 200 de șezlonguri, 100 de mă­suțe, 50 de umbrele și 200 de echipamente gonflabile pentru plimbare individuală pe râul artificial, ce încon­joa­ră bazinele de înot și să­ri­turi. De asemenea vom a­chi­ziționa pardoseală specială pentru o suprafață de 1300 m.p. în jurul bazinelor. Pentru copii vom aduce atracții speciale cu înălțimea de 3 metri, cu dușuri, de tip clovn, girafă, pinguin etc. Ne vom concen­tra să amenajăm în așa fel ștrandul pentru a aduce o bucurie copiilor și în acest fel vor fi și părinții mulțumiți. În momentul de față se lu­crea­ză la amenajarea terenului de minifotbal, unde se mon­tea­ză suprafața sintetică. Se lucrează la fundația pentru turnul de lansare pe tobogane, la sala pompelor și filtrelor și la vopsirea râului artificial. Zilele următoare vor fi aduse două saune”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Valoarea mobilierul des­tinat ștrandului se ridică la 300.000 de lei.

Sănătatea, în pericol

Ce le rămâne de făcut lugojenilor? Este exclus scăldatul în Timiș deoarece, la momen­tul actual, nu există locuri spe­cial amenajate pe malurile râului pentru a face baie.

Principalele locuri de baie preferate de lugojeni pe râul Timiș au suferit în ultimii ani din cauza slabei activități de întreținere, vegetația abun­dentă dând mari bătăi de cap celor dornici de scăldat.

“Vom încerca să amenajăm câ­teva plaje de nisip în cele mai cunoscute zone de pe malurile Timișului, pe raza municipiului. Avem în vedere zona Cotu-Mic, Plopi și în apropiere de sediul Apelor Române la Podul Ungurilor, cum era cunoscut locul în tre­cut”, a mai spus edilul șef. Direcția de Sănătate Publică Timiș a atras de mai mult timp atenția asupra riscului la care se expun amatorii de scăldat, care vor să se ră­co­rească în unele zone, de-a lungul albiei râului Timiș.

“Pentru cei care se deplasează în natură și care doresc să facă o baie în apele din zona noastră, trebuie să le spunem că, așa cum a fost și în anii anteriori, noi nu avem autorizate zone naturale de îmbăiere, deoarece nu oferă calitatea apei prevăzută de legislație. Recomandarea noastră este să nu expună la astfel de riscuri, pentru că îmbăiatul în astfel de zone care sunt cu un grad destul de mare de germeni patogeni poate să ducă la anumite a­fec­țiuni dermatologice, ocu­lare și așa mai departe”, a avertizat Melania Arion, medic epidemiolog în cadrul DSP Timiș.

Două bazine, la 50.000 de oameni

Salvarea vine din partea proprietarilor privați de la Complexul de pe insula din Cotu Mic și de la J’adore Boutique Hotel, care oferă lugojenilor o alternativă, într-un mediu plăcut și igienic.

”Am deschis piscina de pe insulă duminică, 9 iunie. Tarifele sunt de 10 lei intrarea pentru adulți și 5 lei pentru copii. În cadrul complexului funcționează și o terasă, unde lugojenii pot servi mâncare și răcoritoare”, a declarat Iuliana Isai, administrator al complexului.

La piscina din incinta J’adore tarifele sunt de 20 de lei pentru adulți, cu șez­long inclus, și 10 lei pentru copiii până în 10 ani, cu șez­long inclus, de luni până joi, de la ora 9 la 19.30, iar de vineri până duminică tarifele cresc cu 10 lei, atât la adulți cât și la copii. În cazul în care restaurantul este rezervat pentru evenimente, orarul va fi de la 9 la 18.45. Clienții au posibilitatea să își facă a­bonament pentru intrarea la piscină pentru perioada iunie-septembrie la prețul de 650 de lei.

Din păcate locurile la cele două piscine sunt limitate, astfel încât lugojenii aleg să își petreacă timpul liber la ștrandurile și piscinele din împrejurimi. Unul dintre cele mai vizitate bazine este Hanul lui Bogdan din Făget. Tot în zonă se află și Complexul Turistic de la Valea lui Liman.

Cei care doresc o baie într-o piscină acoperită, indiferent de vreme, deschisă și în afara sezonului estival, merg la Buziaș, unde pot lua chiar și lecții de înot în incinta Hotel Parc.
Foarte atractivă este și piscina de la pensiunea ”Artemis” din Mănăștiur, care are o capacitate de 300 de metri cubi de apă, jacuzzi în care intră 30 de metri cubi de apă, terenuri de minifotbal şi tenis cu nocturnă, parcare, grupuri sanitare, duşuri interioare şi exterioare, terasă bar şi 50 de locuri pe şez­longuri.

În anii 70-80, la Lugoj, Grădina de Vară Ştrand avea nu mai puţin de 400 de locuri, iar salonul-restaurant, cu tot cu terasa închisă, peste 80 de locuri. Seara, programul era de la 22 la 24, iar pe rin­gul luminat de becuri colorate perechile se înghesuiau la dans.

Ambientul sonor era asi­gurat de trupe în vogă pe acea vreme – ”Betta” (cu care o perioadă a cântat şi Freddy Stauber), ”Sonor”, dar se organizau şi seri folclorice. În sezonul estival, când era baie la ştrand, vân­zările de mici, bere şi grătare erau record. Era ceva între sport şi comerţ.

Ştrandul cu tribune acoperite (250 de locuri), care avea dimensiuni olimpice, era de bază. Adică ştrandul era cel care furniza grosul clienţilor la terasă. Responsabilii localului își amintesc că zilnic, vara, se consumau 15-20 de butoaie de bere pe zi, adică, 1.500-2.000 de litri!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE