Ultima oră

Monitorizare prin cipuri la Cupa Concordia 2013. Startul competiţiei se va da duminică la ora 10

concordiaCupa Concordia a ajuns la cea de-a XVII-a ediţie şi se va desfăşura în acest weekend, la Tapia. Organizatorii competiţiei au pregătit un traseu cu specific XCO, care include mai mult părţi tehnice, special amenajate.

Mondial

Întreg traseul va fi marcat şi protejat cu bandă, astfel că spectatorii vor putea observa de aproape evoluţia participanţilor în cursă. Noutatea pentru această cupă este aplicarea unor cipuri pe bicicletele celor de la categoria elite, care vor parcurge traseul de 5.08 km de patru ori dar şi celorlalte categorii care vor parcurge acelaşi traseu de trei ori.

„Traseul este de dificultate medie astfel încât să-l poată parcurge toată lumea, iar ca noutate, anul acesta, am angajat o firmă din Cluj care se va ocupa de monitorizarea bicicliştilor, prin montarea unor cipuri. Aceste cipuri sunt necesare pentru a înregistra dacă cicliştii au parcurs traseul de patru respectiv trei ori aşa cum este prevăzut în regulament, deoarece fiind mulţi participanţi nu vom putea să numărăm la fiecare câte ture au făcut”, a declarat Alin Roşu organizatorul competiţiei.

O altă surpriză pentru participanţii la Cupa Concordia este tabăra de corturi care va fi instalată sâmbătă şi unde participanţii pot viziona diafilme şi poze de la competiţiile anterioare.

Startul competiţiei se va da duminică, 29 septembrie de la ora 10, pentru categoria Elite, iar de la ora 11 pentru categoriile Masc.14-17 ani, Masc.18-29 ani, Masc.30+ani şi Feminin. Traseul are o lungime de 5.08 km, altitudine min.162 / altitudine max. 262, iar timpul limită este de 1 ora pentru elite şi 2 ore pentru categorii de vârstă.

Înscrierile se pot face online până sâmbătă, 28 septembrie, ora 13.00 sau
la faţa locului duminică, 29 septembrie între orele 8.oo-9.30. Taxa de înscriere este de 15 lei şi se face la ridicarea pachetului de înscriere, în ziua competiţiei.

Cupa Concordia 2013 este organizată de Clubul de Turism Concordia Lugoj, având ca parteneri Primăria Lugoj şi Ziarul Redeşteptarea.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE