Ultima oră

Mitul reîntoarcerii la live! Impresii de la festival

Dacă bucureştenii se regalează cu Festivalul Naţional de Teatru (selecţioner unic Marina Constantinescu, pentru a treia ediţie succesivă şi aflată la al doilea mandat după o perioadă de meditaţie şi refacere a energiei pentru a putea străbate ţara în lung şi-n lat şi a alege versiuni / montări scenice reprezentative; nu se acordă premii, însăşi selecţia este o distincţie şi o onoare) , timişorenii şi cei de prinprejur care şi-au îngăduit luxul deplasării, au lăsat telecomanda DVD –blueray playerului, cu boxele lui cu tot, dintr-o încăpere intim familială, şi s-au dus la Operă, la Festivalul Internaţional “Timişoara Muzicală” (9-30 octombrie), aflat la a XLI-a ediţie.

Verism cât cuprinde, belcanto mai deloc, o “Aida” ca porte-bonheur al teatrului şi un Strauss fiul cu o operetă de top. La final, o gală de operă şi balet cu ansamblul casei. Apelativul de internaţional este mai degrabă o licenţă, întrucât nu am găsit decât o solistă din Bulgaria.

Înainte de câteva comentarii la obiect, să reţinem că TVR Timişoara cu patru ani înainte de a deveni în 2021 mult visata capitală culturală europeană este un pic descumpănitoare în materie de oferte de spectacole. Constatăm aşadar prezenţa de afişe cu luni înainte, că tot vine sezonul sărbătorilor hibernale, cu entertainerii naţiei: Ştefan Hruşcă, Ştefan Bănică, Horia Brenciu, Tudor Gheorghe. Agenţia ArtMedia se auto-aniversează prin ciclurile 3M – au fost mai întâi Mihăiţă, Mălăele şi Marcel (Iureş), vor urma Medeea Marinescu, Marius Manole şi Maia Morgenstern (de fapt 6M, dintr-o lovitură, de nume şi prenume)!

Apropo de Piersic, revine la început de an nou la Timişoara cu “Străin în noapte” – cred că a pierdut şirul reprezentaţiilor, în compania Medeei Marinescu după turneele de succes cu Emilia Popescu. Dar aici e vorba de inspiraţia lui Radu Beligan care a descoperit un text pe măsura lui Florin, Alain Delonul românilor iubitori de dramedie (ori comedii amare). Eric Assous, autorul, are de ce să fie încântat . Va mai veni şi actorul regizor Dan Tudor cu o trupă bună, care ne propune un clasic al genului, “Omul cu mârţoaga”.

Teatrul German de Stat ne aşteaptă cu faimosul “Cabaret” în regia lui Răzvan Mazilu, în timp ce Radu Afrim colaborează cu actorii Teatrului maghiar de Stat. Suntem asaltaţi de concerte de Crăciun şi Anul Nou vieneze (susţinute de formaţii austriece), dar nu v-aş sfătui să le frecventaţi: bani mulţi (150 lei biletul), orchestre anemice (16-18 muzicieni cu totul), doar 10% repertoriu mai puţin frecventat. Noroc că se mai aruncă prin sală cu praline “Mozart”, pentru a fi prinse de românii “fomişti”, umiliţi fără pic de şic. Revenim la “Timişoara muzicală”. Am asistat la o versiune abreviată a “Voievodului ţiganilor”, sub conducerea muzicală a Mihaelei Silvia Roşca.

De când Carlos Kleiber a situat interpretarea uverturii la culmi de neatins, tot ceea ce ascultam sunt palide versiuni de serviciu. Cristian Rudic nu era în voce, s-a exprimat cu microfon şi nu a cântat mai nimic. Adio cuplet din actul al III-lea. Marele şi regretatul nostru Nikolaus Harnoncourt, după o îndelungată cercetare a propus şi pe disc o versiune completă a creaţiei lui Johann Strauss cu numerose coruri, duete, terţete şi scene.

Ne amintim de creaţia lui Nicolae Popescu din Zsapoa. Monologul domnului Rudic are haz, trageri la temă, referiri la actualitate, gen Andrei Şuteu în “Văduva veselă” (e ciudat că diagramele electronice de la casele de bilete indicau grad de ocupare spre maximum, iar în sală nici trei pătrimi de public). Reprezentată rar (decoruri, costume, regia Mario del Carlo), “Adriana Lecouvreur” rămîne capodopera lui Cilea, dar mai ales un titlu de mare Divă (nu degeaba o îndrăgeşte Angela Gheorghiu, pentru care a fost re-montată la Covent Garden).

La Timişoara, Carmen Gartan a rezolvat scolastic problemele tehnice şi interpretative, într-un spectacol dirijat profesionist de David Crescenzi, dar care, paradoxal, nu transmite emoţie, ci doar respect şi admiraţie pentru munca de echipă şi echilibrul fosă – platou (convingătoare dansurile din actul II). Pentru verişti, negreşit, o seară agreabilă.

În ce ne priveşte, am fi preferat oricând un Verdi de tinereţe, pasional, înflăcărat, dezavuat de critici, dar adorat de marele judecător dintotdeauna, publicul liric.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE