Ultima oră

Mitropolitul lugojenilor

Țin minte că, încă înainte de 1989, mi-a căzut în mână o carte de rugăciuni de mici dimensiuni, copertată și tipărită în culorile roșu și negru. Cartea apăruse în 1962, cu binecuvântarea abia înscăunatului Mitropolit al Banatului, Nicolae Cor­nea­nu, care a deținut această înaltă demnitate până în anul 2014. O viață de om!

ÎPSS dr. Nicolae Cor­nea­nu a fost, fără îndoială, o fi­gură aparte a Ortodoxiei Ro­mâne. Într-un gest de ecu­menism rar și deja intrat în istorie, la 21 ianuarie 1990, Mitropolitul Corneanu al Banatului i-a pus Ar­hie­pis­co­pu­lui de pioasă memorie Ioan Ploscaru, în mână, chei­le Catedralei din Lugoj. A fost întâiul mare locaș de cult retrocedat  greco-catolicilor.

Și tot ÎPSS Nicolae a fost cel care l-a hirotonisit ca episcop vicar al Arhie­pis­co­piei Timișoarei pe un lu­go­jean. Născut la Bara – Dobrești și școlit la Colegiul ”Brediceanu”, Daniel Cio­bo­tea avea să ajungă, ca Pa­triarh, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.  

Ne-am întrebat în anul 2014, când Mitropolitul Cor­nea­nu și-a încheiat misiunea pământească, dacă vreo altă înaltă față bisericească îl va succeda în bătălia spirituală pentru continuarea speranței Ortodoxiei în Banat. După alegeri interne nu lipsite de tensiuni și suspans, în scau­nul mitropolitan a fost in­stalat PSS Ioan Sălă­jean, care a avut câștig de cauză în fața contracandidaților, PSS Lucian Mic și PSS Sofronie Drincec.

Despre ”Preaînaltul Ioan”, cum îi spun acum cre­din­cioșii, nu știam mare lucru, decât că făcuse o parte din Armată la Lugoj, deci cunoștea orașul. Cum în ultimii săi ani Nicolae Cor­neanu își rărise mult, din motive de sănătate, aparițiile în urbea noastră, pot spune că îmi doream un Mitropolit mai aproape de lugojeni.

Și asta s-a întâmplat, prezențele sale la Lugoj fiind la ordinea zilei, și nu numai la mari sărbători.

Îmi amintesc de prezența de anul trecut, în preziua Ar­matei (24 octombrie), când Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Ba­na­tu­lui, s-a aflat în mijlocul cadrelor militare în rezervă şi retragere din municipiul Lugoj, la Biserica ”A­dor­mi­rea Maicii Domnului”.

Dincolo de faptul că ÎPSS Ioan s-a dovedit un lider religios gata să ia deci­zii curajoase (la chemarea sa, ulterior și a altora, peste 3.000.000 de români au semnat pentru modificarea articolului 48, alineatul 1 din Constituție pentru definirea căsătoriei ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie), el a înțeles bine spiritul profund al Lugojului, caracterizat de ecumenism și toleranță religioasă.

La aniversarea a 250 de ani ai Bisericii cu două turnuri, am reținut gestul sim­bolic al îmbrățișării pro­­to­popului gre­co-catolic Teo­­dor Baba, venit să-l întâm­pine în fața vene­ra­bi­lului locaș de cult al urbei.

Acest gest m-a în­cre­dințat că Mitropolitul Ioan le stă alături tuturor lugojenilor, indiferent de etnie și con­fesiune, și că el va fi în­­con­jurat cu aceeași dra­goste de câte ori va veni aici. Prin acest gest, Mitropolitul Ioan a devenit lugojean.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE