Ultima oră

Mircea Şerpe, despre a trăi şi a muri, demnitate umană şi cum să dai viață ultimelor zile

Foarte mulți dintre noi, atunci când am fost mici, întrebați ce vrem să ne facem, răs­pundeam răspicat: doctor. Ideea de a avea grijă de oameni, de a vindeca boli, era fascinantă, la fel și oamenii în halate albe. Cu timpul, unii au uitat de promisiune, dar alții au ținut la ea până la capăt. Și au a­juns profesioniști desăvârșiți, salvatorii în alb.

De prea multe ori huliți, acuzați sau răs­plătiți insuficient, atât ca angajați ai sis­te­mului, dar mai ales ca salvatori, medicii noștri merită să fie cunoscuți. Cei care nu au uitat să fie medici se vor regăsi timp de mai multe săptămâni în paginile săptă­mâ­na­lului nostru, într-o nouă campanie. Care în­cearcă să dezbrace halatul alb și să arate omul de dedesubt. ”Salvatori în alb!” vă a­duce poveștile medicilor lugojeni, așa cum nu i-ați cunoscut niciodată.

Dr. Mircea Șerpe poate fi con­siderat pe bună dreptate o personalitate a vieții me­di­cale românești. Este me­dic primar neurolog, doctor în medicină cu competențe în domeniul medicinei pa­lia­tive și al managementului serviciilor de specialitate. Medicul lugojean face parte la ora actuală dintr-o co­mi­sie de specialitate și dintr-un grup tehnic de lucru, am­bele numite pe trei ani și aparținătoare de Ministerul Sănătății.

Aceasta înseamnă nu doar o recunoaștere a ca­li­tăților profesionale a doc­to­rului Șerpe, care conduce compartimentul de paliație al Spitalului din Lugoj, ci și acces direct la ceea ce mulți profesioniști din sistem doar pot visa, și anume par­ti­ciparea la luarea deciziilor.

De exemplu, grupul de lu­cru va gestiona suma de 300 de milioane de dolari oferiți de Banca Mondială pentru înființatrea de noi secții de paliație în România.
Medicul Mircea Șerpe este lugojean get beget și provine dintr-o familie în care ambii părinți au îm­bră­ți­șat această meserie. Mai mult, soția sa este și ea me­dic la Spitalul Municipal ”Teodor Andrei”.

Descendent al unei familii de medici, a întemeiat o familie de medici

Lugojean get beget, are 41 de ani peste puţin timp. Este absolvent de liceu la ”Iulia Hasdeu”, generaţia anului 1994. A urmat cursurile Fa­cul­tăţii ”Vasile Goldiş” din A­rad, unde predă în pre­zent, ca șef de lucrări. Spe­cia­lizarea sa este neu­ro­lo­gie, o parte făcută la Insti­tu­tul Naţional de Boli Ce­re­bro-vasculare la Bucureşti, iar restul, până la termi­na­rea specialităţii, la Clinica de neurologie a Spitalului Ju­deţean Timişoara.
Din 2009, se reîntoarce la Lugoj.

În urma unui exa­men naţional, vine la com­par­timentul de îngrijiri pa­lia­tive al SML. La acest com­partiment sunt trataţi atît pacienţii de sferă on­co­lo­gică (pînă în acel moment erau trataţi în exclusivitate, apoi s-au adăugat și cei cu boli degenerative din alte do­menii: neurologie, pneu­mo­logie, cardiologie etc.). Din 2010, timp de doi ani, a ur­mat cursul de supra-spe­cia­lizare de îngrijiri pa­lia­ti­ve la Braşov şi tot de atunci paticipă mod constant la conferințele naţionale de paliaţie. Pe plan universitar, are colaborări cu persona­li­tăți ale lumii medicale din Maastricht (Olanda) și Lon­dra.

N-aş spune că Secţia de la Lugoj este copilul meu, dar am crescut împreună

”Când am venit în 2009 ne desfăşuram activitatea în pavilionul de boli conta­gi­oa­se de la parter, într-o lo­ca­ţie îngustă, aglomerată. Apoi am trecut şoseaua Gh. Doja şi ne-am desfăşurat ac­tivitatea într-o aripă reno­va­tă, cât de cât, a pavilio­nu­lui TBC, ceea ce nu era bine pentru pacienţii noştri cu imunitate şi aşa scăzută. Din 2012 ne-am mutat în pa­vilionul actual, intergral re­novat. Am amenajat aici şi un spaţiu de regăsire spi­ri­tuală, pentru că paliaţia nu îngrijeşte strict medical, ci priveşte omul în ansamblul lui, ca fiinţă cu nevoi emo­ţio­nale, nu numai fizice. Am apelat pentru serviciile de consiliere spirituală la bunăvoinţa cultelor lugoje­ne, care au trimis preoţi la căpătâiul bolnavilor”, spune dr. Șerpe.

Paliaţia e o formă de civilizaţie, de empatie faţă de pacientul ajuns pe ultimul drum. Conceptul de îngrijiri palitive s-a născut la Londra, la Spitalul St. Christopher, în 1967 şi a fost adoptat în România a­bia la mijlocul anilor ‘90.

”În 2009, când am venit, nu m-am regăsit în ceea ce era paliaţia. Eram obişnuit şi învăţat să salvăm vieţi, indi­ferent de costuri. Aici, prac­tic încercăm să dăm viaţă zilelor, şi nu zile vieţii. Este o cu totul altă filozofie, pe care am înţeles-o ulterior. Am descoperit o altă faţă a medicinei, care mă satisface în acest moment. Mi-am gă­sit rostul în ecosistemul me­dical lugojean şi naţional”, arată medicul lugojean.

Niciodată nu mi-a plăcut impunerea dată de protocoale

Dr. Șerpe e convins că me­dicina trebuie să se apropie de om: ”Suntem atât de teh­no­logizați, avem protocoale peste protocoale, aparatură de investigații. Dar am scos omul din toată ecuaţia. Când prezentăm un caz, spu­nem – avem un ulcer, nu un pacient cu boala res­pectivă. E o eroare funda­men­tală. Fiecare om ale alte ca­racreristici ale aceleiaşi boli, are particularităile lui şi nu poţi trata standardizat. De aceea, niciodată nu mi-a plăcut impunerea asta dată de protocoale”. Moartea, ca şi nașterea, face parte dintr-un ciclu natural al vieţii. Trebuie să învățăm s-o privim ca atare. Paliaţia, în ansamblul ei, asta face: ia durerea unor pacienţi în stare terminală, încearcă să ofere demnitate umană celor care nu mai pot să se îngrijească singuri. Iar aici, majoritatea sarcinilor revine infirmierelor, care sunt atât de puţine în continuare, doar patru. Minimum ar fi cinci, ideal ar fi opt. Iar pen­tru munca lor, care presu­pu­ne multă empatie şi har, nu pot fi plătite cu tot aurul din lume!

Cazuri impresionante – ”nu mă lăsaţi să mor singur!”

Medicul Mircea Şerpe măr­tu­riseşte că au fost cazuri care au lăsat amprente asu­pra sa. ”Unul din pacienţi era fost consumator de dro­guri de mare risc. Din pă­ca­te făcuse şi neoplasm pul­mo­nar. A ajuns la noi într-un sta­diu extrem de avansat al bolii. Avea în jur de 40 de ani, perspectiva morţii îl te­rifia de-a dreptul. Am avut lun­gi discuţii cu nuanţe fi­losofice, inclusiv pe te­ma u­nei eventuale pedep­se divi­ne pentru viaţa lui ante­ri­oa­ră. Când am văzut că i se apropie sfîrşitul, a dorit să îşi ceară iertatare de la cei pe care i-a supărat în pe­ri­oa­da cât era pe picioare. Fa­mi­lia abandonată a venit la in­sistenţele noastre. Din pă­cate nu a găsit înţelegere, din uşa salonului i-au a­run­cat tot felul de vorbe ne­prin­cipiale. După plecarea lor, a intrat într-o comă ex­trem de agitată. În per­spec­tiva morţii, a strigat către cele două asistente să vină la el şi le-a ţinut de mână, până în momentul dece­su­lui. Nu voia să moară sin­gur”.
Un alt caz era o doamnă, tot la 40 de ani, care lucrase în străinătate şi se îm­bol­nă­vise de un neoplasm mamar. ”Când a venit la noi, a re­fu­zat orice tratament de du­re­re, spunând că asta este pedeapsa pentru viaţa sa tu­mu­l­toasă, pe care o consi­de­ra nepotrivită faţă de fa­mi­lia ei. Doar în stadiul ex­trem de avansat a acceptat să o ajutăm. Pentru ea, moar­tea era doar o izbăvire de durere. I-a spus-o foarte lucid lui PSS Paisie, venit atunci la spital şi care i-a fost la căpătâi. Privea totul cu detaşare, ne-a îmbărbătat ea pe noi. Cum să nu fii im­presionat?” Cel mai tânăr pacient care s-a stins la Paliaţia din Lugoj a fost un copilaş de doar 10 ani de la un centru de plasament. Co­pi­lul avea tumoră abdo­mi­nală, fusese operat de două ori la Ti­mi­şoara, dar fără re­zul­tat.

O lecție de viață

Ce regretă cei ajunși la capăt de drum? La majo­ri­ta­tea le pare rău că n-au fost timp mai mult alături de fa­milie, iar alții regretă stresul inutil în care au trăit și care i-a îmblonăvit.”Sunt expe­rien­țe dureroase, pe care nu vreau să le duc acasă, în familie. Am două fetițe și vreau să vadă un tată care nu e apăsat de ce se întâm­plă în spital”, ne spune me­dicul lugojean. Muzica lui Mozart, ascultată în sur­di­nă, și activitățile în aer liber, sunt pentru el cele mai bune metode de detașare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE