Ultima oră

Mirajul covorului roşu: Premiile ”Gopo” la a zecea aniversare

De când s-a ”inventat” şi ”lansat” pe nou continent conceptul de covor roşu, acest element scenografic, în fond banal, dar menit să inducă o senzaţie febrilă de fast, ei bine de atunci mai toate evenimentele aşa-zis de ”ţinută” nu scapă din vedere amintitul atribut cu virtuţi glamour.

Fie că este nuanţă carmin ori bordo, covorul roşu pe care păşesc majestuoase ori nonşalante vedetele, devine inerent un festival de morală comentat cu voluptate de corespondenţi de presă şi critici mai mult sau mai puţin de specialitate. L

a noi, de curând s-a desfăşurat o gală aniversară Gopo (a X-a), echivalentul Oscarului american, adaptat posibilităţilor cinematografiei româneşti. TVR2 a transmis o parte consistentă a evenimentului (3 ore), comutând apoi pe TVRHD în plin discurs glumeţ şi duios deopotrivă al laureatului pentru întreaga activitate, Florin Piersic senior.

Îi lăsăm pe analiştii de modă Ovidiu Buta sau Alin Gălăţescu să se pronunţe dacă vedetele invitate sunt corigente ori premiante la parada de modă şi ne focalizăm asupra show-ului.

Nu a mai fost amfitrion Paul Ipate (care trudeşte la ferma din Cipru pentru un premiu substanţial oferit de Pro Tv) ci Alex Bogdan, un actor simpatic, talentat şi mereu vesel şi în vervă, care ne-a delectat întreaga seară. Pentru noi, cel puţin, este mult mai bun decât guralivul Chris Rock.

Alex a fost spontan (chiar dacă s-a pregătit pentru asta), ne-a oferit un recital vocal în compania unor colegi foarte înzestraţi, în care parafrazau în stil parodic peliculele nominalizate la categoria cel mai bun film, ”scăpa” bâlbe nostime, plasa aluzii fine şi se simţea că sala (colegii de breaslă, de fapt) îl place.

O atmosferă destinsă, agreabilă, ca între prieteni. ”Aferim!” a luat cam tot din ce se putea, la debut s-a remarcat ”Lumea e a mea” (N.C. Tănase), la documentar Alia DADA (Oana Giurgiu), a fost recompensat cu un premiu special reputatul cascador Paul Fister, iar la actori în rol secundar au luat statueta: Mihaela Sârbu şi Alexandru Dabija (da, valorosul regizor de teatru!), pentru ca la actori în rol principal să triumfe Ivana Flora şi Teodor Corban. Un  covor roşu mai puţin somptuos decât la Oscaruri, dar care a dat bine în cadru pentru toţi telespectatorii cinefili.

*Nu ştim de ce un spectacol ca ”Sacrificiul impune respect”, desfăşurat la Opera Naţională Română, la finele anului trecut, a fost programat de-abia în martie 2016 pentru difuzare (TVR2). Colindele cântate de corala ”Madrigal” (dirijor: Ana Ungureanu) ne trimiteau imediat la ambianţa sărbătorilor de iarnă.

Un amfitrion sobru şi adecvat (Octavian Ursuleascu) ne-a desluşit semnificaţia acestui eveniment festiv: un omagiu şi opioasă reculegere faţă de victimile reprezentate de militarii români căzuţi la datorie în diverse teatre de operaţiuni armate.

În regia artistică a lui Cristian Mihăilescu au evoluat pe scena întâiului teatru liric al ţării Muzica reprezentativă a Armatei, pianista Carmina Sârbu şi violonistul Eugen Sârbu, naistul Nicolae Voiculeţ, micuţii balerini ai Operei Comice pentru copii (directorul său fiind ilustra soprană Felicia Filip) şi actorul Dan Puric, cu un discurs concentrat şi emoţionant despre valorile supreme de la care nu trebuie să abdicăm vreodată: neamul, ţara şi respectul nenegociabil faţă de acestea.

*De multă vreme la ”Arte, carte şi capricii” (TVR2) un domn înalt, suplu, grizonat, cu un timbru extrem de plăcut şi o empatie remarcabilă a iniţiat o rubrică de cinci minute intitulată ”De ce-aş citi?”. De formaţie matematician şi jurnalist, Tudor Călin Zarojanu posedă acea înzestrare cu totul rară de a fi persuasiv fără a ne plictisi.

Spirit ludic şi cu un rafinat simţ al umorului, traversează diverse teritorii, desluşeşte tâlcul unor fapte anecdotice, propune titluri, deapănă amintiri din propria juneţe şi anii de ucenicie intelectuală, într-un cuvânt este un povestitor captivant, care într-un timp extrem de scurt comunică mai multe decât ar izbuti alţii în conferinţe plictisitoare şi interminabile. Şi în textele scrise pe care le citeam cândva, Tudor Călin Zarojanu îşi păstrează prospeţimea şi stilul de adresabilitate caldă şi directă, care îl invidualizau între gazetarii noştri culturali. Întâlnirile sale tv cu toţi cei care îl apreciază stau sub semnul unei comunicări familiare de idei.

*Este greu de demontat prejudecata că literatura poliţistă este un gen minor, de raftul trei al bibliotecii, ignorând faptul că un roman de Agatha Christie, să spunem este pur şi simplu literatură de bună factură, scrisă cu veritabil talent.

De pildă seria ”Miss Marple” (bătrânica simpatică şi iscoditoare care descâlceşte nodul enigmelor), ecranizată de britanici (Julia McKenzie fiind protagonistă) şi transmisă de DIVA la ore imposibile, pleacă de la o serie de romane admirabile, cu intrigi inteligente şi un stil narativ exemplar. Cei care-i citesc pe Georges Simeon, Arthur Conan Doyle, Dashiell Hammett sau Raymond Chandler trebuie stimaţi şi nu blamaţi pentru că au făcut o alegere excelentă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE