Ultima oră

Miracol în Banat! În plin „recensământ al turnulețelor”, romii renunță la construcțiile care i-au făcut celebri

Primăria din Timișoara a lansat o amplă campanie de depistare a clădirilor cu turnulețe construite fără autorizație sau fără să respecte autorizația de construire. În timp ce „recensământul turnulețelor” se desfășoară greu, primăria a primit un ajutor nesperat chiar din partea unui proprietar de clădire cu turnulețe, care vrea să demoleze turnurile, din proprie inițiativă. Nu este singurul caz, un palat cu turnulețe fiind deja modificat.

Proiprietarul casei de pe bulevardul Liviu Rebreanu cere demolarea turnulețelor

Primarul Timișoarei Nicolae Robu a programat pentru marți la ora 12.00 o declarație de presă „de mare forță” pe care a prezentat-o în așa fel încât ai fi spus că urmează să își anunțe demisia sau să facă o dezvăluire incendiară. „O să vă placă. Sunt convins”, a spus primarul nerăbător să facă un anunț de breaking-news. „Bomba” s-a dezamorsat repede, în momentul în care primarul Nicolae Robu a prezentat un document prin care proprietarul unei clădiri cu turnulețe își exprimă intenția de a desființa turnulețele construcției situate pe bulevardul Liviu Rebreanu.

„Sunt foarte bucuros să vă pot spune că am în mână un prim certificat de urbanism pe care scrie – desființare turnulețe. Iată că unii cetățeni care au greșit, sau poate nici nu au greșit ei , dar au cumpărat clădiri care aveau astfel de turnulețe, au înțeles că trebuie să le desființeze. Eu vreau să salut această inițiativă a domnului Stancu Codruț și să îl consider pe domnul Stancu Codruț un exemplu de urmat și de către ceilalți cetățeni care au construcții fără autorizație sau fără respectarea autorizației. Există o procedură de intrare în legalitate. Cu unele se poate intra în legalitate. Turnulețele sunt în categoria pentru care niciodată, cât voi fi primar, nu voi semna vreo autorizație de construcție. Nu este nicio șansă ca aceste elemente de construcții să fie legale în Timișoara”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Chiar dacă primarul Timișoarei a prezentat inițiativa lui Codruț Stancu ca o premieră pentru Timișoara, lucrurile nu stau chiar așa. Arhitectul lui Stancu, a declarat că nu este primul caz în care se cere demolarea turnulețului. Potrivit arhitectului, proprietarul unei clădiri de pe strada Constantin Brâncoveanu a solicitat din proprie inițiativă demolarea turnulețelor, construcția fiind deja reamenajată. „E o altă generație (n.r. rromii tineri) care nu mai gustă lucrurile astea. Le cumpără și nu mai gustă astfel de construcții”, a declarat arhitectul, potrivit căruia, proprietarii sunt plecați din țară.

brancoveanu
Clădire de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, cu turnulețe
cladire brancoveanu
Proiect de reamenajare a clădirii de pe Constantin Brâncoveanu după demolarea turnulețelor

brancoveanu bun
Clădire de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, după demolarea turnulețelor FOTO Google 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE