Ultima oră

Minivolei pentru finală! Lugojul găzduieşte semifinalele de minivolei

Municipiul Lugoj găzduieşte unul dintre turneele semifinale (faza a doua a campionatului), din cadrul campionatului naţional feminin pentru voleiul şcolar. Este vorba despre turneul seriei a 6-a din faza semifinală la nivelul minivolei.

Competiţia, la care va lua parte şi echipa Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, antrenată de profesoara Carmen Todros, calificată de pe primul loc în grupă, se va desfăşura în sala sporturilor I.K. Ghermănescu, în perioada 11-12 martie.

“Ne onorează faptul că Lugojul a fost inclus în rândul oraşelor organizatoare de competiţii importante. După ce anul trecut am avut o întrecere de mare nivel la gimnastică masculină, juniori, acum avem o semifinală la volei, unde echipele clubului nostru au rezultate foarte bune. Avem toate condiţiile pentru buna desfăşurare a competiţiilor pentru care suntem solicitaţi”, a spus profesorul Simion Moatăr, directorul CSŞ Lugoj.

La turneul semifinal de minivolei vor juca pentru locurile de calificare în finală patru formaţii: CSŞ Bega Timişoara, CS Şoimii Lipova, CSŞ 6 Ştei (judeţul Bihor) şi CSŞ Lugoj.

Startul competiţiei va fi dat sâmbătă, 11 martie, cu începere de la ora 10, iar în cea de-a doua zi a turneului, duminică, 12 martie, fluierul primului serviciu va fi de la aceeaşi oră, 10,00.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE