Ultima oră

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în vizită la Lugoj și Făget

Peste 100 de mediatori din toată țara participă astăzi la Conferința Națională a Mediatorilor din România, organizată pentru prima dată în afara Bucureștiului, la Timișoara. La eveniment a participat și ministrul Justitiției Robert Cazanciuc, care a atras atenția că rezolvarea unei neînțelegeri prin mediere este mult mai avantajoasă decât un proces în instanță, costurile pentru rezolvarea unui conflict pe cale amiabilă, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al energiei și al stresului, sunt mult mai mici decât în cadrul unui proces.

Ministrul Justiției a mai declarat că schimbarea mentalității oamenilor cu privire la mediere nu poate fi facută doar de minister sau de Consiliul Superior al Magistraturii, mediatorii având un rol esențial în reinventarea acestei profesii și proceduri de rezolvarea a conflictelor pe cale amiabilă. După întâlnirea cu mediatorii ministrul Justiției a mers la Palatul Justiției din Timișoara, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se întâlnească și cu magistrații din Lugoj și Făget.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE