Ultima oră

Mihail Gaşpar – ziarist, romancier, preot, ministru şi… deţinut politic

Cel mai mare romancier bănăţean. Aşa era considerat în 1933 Mihail Gaşpar

MondialDeşi nu era lugojean de obârşie (s-a născut în 1881 în comuna Gătaia, dintr-o veche familie de preoţi), Mihail Gaşpar şi-a legat toată viaţa de Lugoj. Dintr-o carte veche şi destul de rară am desprins portetul lui Mihail Gaşpar, un scriitor şi jurnalist redutabil, care a rămas în istorie cunoscut mai ales datorită „fulgerătoarelor” sale articole din ziarul „Drapelul”, condus de Valeriu Branişte.

La Lugoj a activat ca ziarist curajos, apreciat în epocă drept „cel mai distins elev” al lui Valeriu Branişte. Aici şi-a scris şi publicat romanele sale, dar, fapt interesant, aici a slujit şi Biserica Ortodoxă, ca şi arhidiacon. Povestea vieţii lui Gaşpar este scurtă, dar la fel de pasionantă ca un roman. Doar că azi nu se mai ştie aproape nimic despre acest om bătăios şi plin de iniţiativă…

„Gena” revoltei o avea din familie

Se pare că „gena” revoltei o avea Mihail Gaşpar în sânge încă din familia sa, refugiată în urma răscoalei lui Horia din Ardeal în comuna Şoşda din Banat. Şcolit la Beiuş, trece după terminarea liceului la Institutul Teologic din Caransebeş. Soseşte la Lugoj în acelaşi an cu Ion Vidu şi, în toamna anului 1903, îl găsim ca diacon la Biserica Ortodoxă din Lugoj. Odată stabilit în oraş, devine şi redactor la gazeta lui Branişte – „Drapelul”, act care necesita în acei ani foarte mult curaj. Ziarul, fiind o tribună de emancipare a românilor bănăţeni, era mai mereu pe „lista neagră” a autorităţilor Imperiale. În 1905, când greu-încercatul director Valeriu Branişte a decis să-şi ia o scurtă vacanţă, ziarul a fost condus practic de Mihail Gaşpar. E drept, el făcea parte dintr-un comitet dirigent, plin de nume sonore ale Lugojului: Coriolan Brediceanu, dr. Cornel Jurca, dr. Ştefan Petrovici, la care se adăuga şin Gheorghe Noaghea.

Puşcăriaş la Seghedin

„Văzându-se fără stăpân la gazetă, Gaşpar şi colegii săi de redacţie au uitat de existenţa codului penal şi au publicat câteva articole atât de aspre şi vehemente în contra regimului maghiar, încât procurorul a deschis acţiune împotriva lor. Procesul s-a dezbătut la Curtea cu juraţi din Timişoara în luna noiembrie 1906”, scrie dr. Aurel Cosma Junior, în cartea sa „Bănăţeni de altă dată” publicată în 1933 la Tipografia „Unirea” din Timişoara. El adaugă cu o notă de umor că acuzaţii au fost condamnaţi… după vârstă. Pe lângă plata a 5.000 de coroane amendă cumulativă, acuzaţii au avut de ispăşit şase luni de temniţă (dr. Petrovici), oopt luni (dr. Jurca) şi 10 luni, Mihail Gaşpar. Mulţi ani mai târziu, în 1926, Gaşpar publica la Lugoj articolul „Cum am intrat în temniţă? Amintiri din viaţa de gazetar”.

În ciuda circumstanţelor deloc vesele, episodul cu puşcăria de la Seghedin este descris foarte amuzant. Iată ce scrie Gaşpar: „Sub diferite pretexte am amânat intrarea în temniţă până în februarie 1907. În această lună urma să aibe loc alegerea de deputat în Bocşa. Candidatul Partidului Naţional era dl. Branisce. Presupunând Guvernul că avem să ne amestecăm şi noi în luptă, ne-a ridicat frumuşel de acasă în preajma alegerii. Eu am plecat în 1 Februar de la Lugoj pe o zi de iarnă de toată frumuseţea. Domnea un ger cumplit şi un strat gros de zăpadă acoperea pământul. Ajuns la Seghedin pe la 8 dimineaţa, mi-am asigurat o birjă şi coborâi bagajul, o coşarcă cât minunea, cu care pleacă lumea la băi vara. Luasem cu mine albiturile trebuincioase şi o întreagă bibliotecă. Era vorba doar de 10 luni de zile! Cum eram însă puţin alterat sufleteşte, am uitat să-i dau birjarului adresa. Cam pe la mijlocul drumului îmi adusei aminte că birjarul a pornit cu mine aşa în neştire. Dau să-l opresc şi zic: stai, prietene, să-ţi spun unde mă duc! Ungurul mă priveşte cu coada ochiului şi, făcând un gest larg cu mâna în care ţinea biciul, îmi spune: Las’ părinte, când vine un popă valah cu aşa cufăr mare la Seghedin, ăla numai la temniţă poate să meargă!”

Director la „Drapelul” lui Branişte

După război, Mihail Gaşpar devine director al ziarului „Drapelul”, pentru că Valeriu Branişte a devenit ministru în Consliul Dirigent. Interesant e faptul că „Drapelul” a devenit cotidian sub conducerea lui.
În anii interbelici, Gaşpar a împletit de minune politica cu gazetăria. Din 1926 şi până la moartea sa, în 1929, el a fost deputat al Partidului Naţional Ţărănesc. A continuat să scrie frenetic la „Drapelul”, dar şi la „Tribuna Poporului”, „Românul”, „Lupta”, „Poporul Român”, „Neamul Românesc literar”, „Convorbiri literare”, „Cosânzeana”, „Cuvântul românesc” etc. În 1924 a înfiinţat şi un ziar propriu la Bocşa Montană, numit „Drum nou”.

Cel mai mare romancier bănăţean

Aşa era considerat în 1933 Mihail Gaşpar. Mare parte din cărţile lui au văzut lumina tiparului la Lugoj: „În vraja trecutului” şi „Altare dărâmate” (1908), romanul istoric „Din vremuri de mărire” (1909), „D’ale vieţii” (1910), un alt roman istoric – „Fata lui Oană” (1911) etc. Acesta din urmă a fost reluat într-o nouă ediţie, apărută în 1929 la Bucureşti sub titlul „Fata vornicului Oană”. Probabil că Mihail Gaşpar ar fi avut mult mai multe de oferit ca scriitor, gazetar şi politcian, dar el a murit fulgerător la numai 48 de ani. A decedat la doar două zile după ce a fost internat la Sanatoriul Bănăţean din Timişoara, la 27 noiembrie 1929. Suferea de diabet, o boală care cu greu putea fi ţinută în frâu pe atunci. Deoarece fusese decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de ofiţer şi „Steaua României” în grad de Comandor, înmormântarea avut loc cu onoruri militare.

Reparaţie minimă: măcar să-i fie reeditate cărţile!

Dacă lugojenii de pe vremuri l-au dus la mormânt cu onoruri militare, cei de acum nici nu mai ştiu că a existat un Mihail Gaşpar în urbea depe Timiş. Nu există nici placă memorială, nici nume de stradă, iar numel lui Gaşpar circulă mai mult printre istorici şi arhivari ai bisericii. “Dacă nu îi cinstim în vreun fel memoria, cred că totuşi s-ar putea face o reparaţie. Cele zece volume pe care Mihauil Gaşpar le-a scris merită reeditate. Sunt cărţi foarte bune, credeţi-mî, o spun cu toată convingerea, pentru că le-am citit în foileton în paginile unor publicaţii precum Drapelul sau Banatul”, ne-a declarat prof. Luminiţa Wallner Bărbulescu, fosta directoare a Muzeului lugojean, care a dedicat o lucrare ştiinţifică vieţii şi operei lui Mihail Gaşpar.

http://cialisresultgroup.com/

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE