Ultima oră

Mieii, de vânzare! Crescătorii preferă să exporte în Italia şi Grecia

MondialSfintele Sărbători Pascale se apropie cu paşi repezi şi locuitorii din estul judeţului îşi pun deja problema achiziţionării tradiţionalului miel.

Crescătorii nu şi-au stabilit preţurile de vânzare, însă consideră că vor fi suficienţi miei pe pieţe şi nu va exista o criză din această privinţă.

Anii trecuţi, înaintea Paş­te­lui, crescătorii de ovine din zona Lugoj – Buziaş – Făget ieşeau pe piaţă cu efective care se ridicau şi la 80.000 de miei, la fel cum se va în­tâmpla probabil şi în acest an.

Mulţi vor fi vânduţi en – gros firmelor specializate, pen­tru a ajunge pe piaţa eu­ro­peană, în ţări precum Italia sau Grecia, pentru că târ­gu­rile din Lugoj şi Făget ”în­ghit” doar câteva mii.

A­nul acesta, Paştele sunt săr­bătorite în 16 aprilie, atât de către creştinii otodocşi, cât şi de cei catolici, astfel că cererea s-ar putea să fie mai bună ca în trecut.

”Sunt miei suficienţi, dar abia spre sfâr­şi­tul lunii martie vom şti clar câţi vom pregăti pentru sa­cri­ficare şi care vor fi pre­ţu­rile de vânzare”, ne-a de­clarat Gheorghe M­i­hă­es­cu, preşedintele ”Ovitim – Mio­riţa” Lugoj, asociaţie care are în evidenţă peste 180.000 de oi din toată zona de est a Timişului.

Anul trecut, kilogramul de miel viu s-a vândut în medie cu 15 lei, iar carcasa cu 25 lei.

Tăierea mieilor, în pieţe

La fel ca în fiecare an, cres­că­torii de ovine se confruntă cu problema locurilor de sa­crificare a mieilor, pentru care trebuie amenajate am­pla­samente speciale. La Lu­­goj, sacrificarea mieilor se va face tot lângă Ba­zar,  ca şi în anii trecuţi.

“La fel ca şi anul trecut, mieii se vor sacrifica în zona fostei pieţe, lângă bazar, în loc special a­me­najat. Piaţa de miei începe în 7 aprilie, înainte de Florii, şi continuă pînă în data de 18 aprilie, după Paşti. Taxele sunt la fel ca şi anul trecut”, a spus primarul Francisc Boldea.

La Făget, tăierile se vor face tot în pe­ri­metrul pieţei a­groa­limentare, unde sunt a­si­gurate condiţiile des­ti­nate acestei activităţi.

Tradiţie de mii de ani

Sacrificarea mieilor de Paşti îşi are tradiţia de 2000 de ani şi reprezintă jertfa lui Isus Hristos pentru binele lumii.

Mântuitorul este considerat şi numit în Sfânta Scriptură Mielul lui Dumnezeu care se jertfeşte pentru viaţa lumii, motiv pentru care şi această tradiţie de a aduce jertfă cu ocazia Sărbătorii Paştelui face amintire la jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Hristos şi de învierea Lui.    

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE