Ultima oră

Microbuze noi pentru transportul elevilor de la satele din zona Lugoj-Făget

În prezent, în judeţul Timiş există 137 de microbuze şcolare

MondialConsiliul Judeţean Timiş a cerut 40 de microbuze pentru transportul elevilor din mediul rural. Acestea vor veni, cel mai probabil, în toamna acestui an, la început de an şcolar.

„În urma solicitării transmise de către Inspectoratul Şcolar, privind necesarul de microbuze la nivelul judeţului Timiş pe unităţi şcolare şi în urma solicitărilor primite la nivelul Consiliului Judeţean de către unităţile administrativ-teritoriale transmitem către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicitarea pentru un număr de 40 de microbuze la nivelul judeţului Timiş, în urma căreia s-ar rezolva în totalitate situaţia transportului şcolar pe raza judeţului. Sunt ferm convins că judeţul Timiş va putea beneficia de numărul de microbuze pe care l-am solicitat şi datorită faptului că suntem cel mai mare judeţ ca suprafaţă din ţară. Aşteptăm cu nerăbdare comunicarea din partea ministerului a numărului de microbuze care vor fi alocate judeţului Timiş, lucru care cred că se va face în cel mai scurt timp posibil, după centralizarea la nivel naţional a tuturor propunerilor venite din judeţe”, spune Călin Dobra, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

În ceea ce priveşte zona municipiului Lugoj, ar fi necesar câte un microbuz pentru Buziaş, Bârna, Coşteiu, Pietroasa, Găvojdia, Victor Vlad Delamarina şi Darova. La Buziaş ar fi primul microbuz, ei nu au până în momentul de faţă, iar în celelalte cazuri ar fi al doilea, pentru că numărul elevilor a crescut şi este prea mare pentru un singur microbuz.

În prezent, în judeţul Timiş există 137 de microbuze şcolare, dintre care 50 achiziţionate de Consiliul Judeţean Timiş şi restul cumpărate de Ministerul Educaţiei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE