Ultima oră

Meravigliosa creatura: Filmul românesc între festivaluri externe și cinefilii ”interni”

Nu am văzut la timpul său ”Poziția copilului” (onorat cu Ursul de Aur la Berlin) din motive banale: comoditate, dar mai ales aventura costisitoare a deplasării la un multiplex timișorean. Între timp avem și noi acasă la Lugoj un cinema cochet și tot am ratat ”Aferim!”.

De curând însă mi-am luat revanșa, privind filmul lui Netzer și Rădulescu (ultimul, coscenarist) la două posturi TV diferite și în condiții, evident divergențe (la Pro Cinema, cu interminabilele pauze publicitare și la TVR 2 fluent, fără întreruperi, concentrat; este întotdeauna recomandat să revezi o peliculă care te intrigă inițial, pentru a te lămuri, a adânci unele detalii, dacă nu ajungi uneori să te rătăcești și să te indispui mai mult).

Premiul berlinez este un fapt împlinit, un număr restrâns de profesioniști notabili și-au exprimat punctul de vedere, firește subiectiv, dar care s-a concretizat într-o mare decizie. Asta nu înseamnă că la nivel de spectator, cinefilul obișnuit sau foarte avizat să nu poată să-și exprime opinia. Ce constatăm așadar? Mai întâi, tehnic vorbind un cadraj ”tremurat”, cu secvențe lungi, filmate din mână nu de pe trepied, pauze lungi, uneori chinuitoare, cu repetări de imagini în plan  mediu (american) ori în prim plan. Apoi obsesia pentru fumat, personajele recurg la acest gest ritualic, marcate de stres și mai ales când își caută cuvintele.

Fără a fi pudibonzi, ne-au oripilat înjurăturile oribile, atroce, insuportabile. În limba română ele sună groaznic față de engleza americană, unde au devenit un clișeu de vocabular. Într-o schiță de Ion Băieșu, un simpatic vizitiu care l-a plimbat că trăsura pe un profesor universitar, se plângea la crâșmă amicilor de pahar că i-a fost dat să audă din partea ”distinsului” client un repertoriu de sudalme și înjurături ce l-au făcut efectiv să roșească, semn că aici cu intelectualii ”nu ne este rușine” când se dezlănțuie ”birjărește”, stimulați sau nu de ceva băutură la bord.

Pentru cei care nu au văzut încă filmul lui Călin Andrei Netzer să-l rezumăm într-o frază: o arhitectă de succes, bine situată încearcă din răsputeri să-l salveze pe fiul său dintr-un mare necaz, un accident auto cu o victimă, un băiețel de 14 ani. Relațiile dintre Cornelia și Barbu (mamă-fiu) sunt reci și distante și din pricina inserției agasante a mamei în viața fiului care a preferat ca parteneră temporară de viață o femeie cu un oarecare trecut sentimental și o fetiță de crescut. Revenim la ”hibele” decelate în derularea peliculei, predilecția pentru includerea la propriu a unor acte fiziologice intime banale ori chiar descrierea lor cu amănunte apăsate. Personajele apar și dispar brusc, lăsând eroinei, admirabil interpretată de Luminița Gheorghiu întreaga greutate a poveștii.

Ultimele două secvențe (discuția mamă fiu, în care Barbu, doctorandul în chimie care înjură pătimaș – Bogdan Dumitrache – îi cere imperios mamei să-l lase pe el să facă pașii reapropierii, dar mai ales întâlnirea cu părinții victimei interpretați de asemenea excepțional de Adrian Titieni și Tania Popa și monologul răscolitor al Corneliei) sunt reușita regizorală a lui Netzer, care încheia abrupt filmul punând pe genericul final într-un subtil contrapunct sloganul Giannei Nannini, Meravigliosa Creatura.

E mult, e puțin? Rămânem cu impresia (”sur le soif”) că realizând filme de un realism mordant, centrate pe minimalism, iar adesea pe mizerabilism vizăm ca ținte festivalurile, premiile și distincțiile de export.

N-am înțeles secvența (alminteri captivantă) cu Leontina Văduva la o ședință de ”masterclasses” îndrumând doi tineri artiști în duetul Nemorino –Adina din elixirul Dragostei de Donizetti. O delicioasă apariție, dar care părea total din alt film. Ea a fost introdusă pentru a da poate un anume glanz de snobism al arhitectei Cornelia. Oricum am cam acoperit marile premii internaționale, rămâne însă să ne convingem să cucerim publicul autohton, încă reticent la filmul românesc.

*În ambianța somptuoasă a Teatrului orădean ”Regina Maria” a avut loc cea de a XXIV-a ediție a Galei Premiilor ”Uniter” sub amfitrionul ghiduș al altminteri sobrului Ion Caramitru, președinte al breslei și director al TNB ”I.L. Caragiale”. Palmaresul este cunoscut, să reamintim doar laureații: Ada Galeș, Maria Miu, Adrian Damian, Adrian Enescu, Luminița Gheorghiu, Diana Florina Avrămuț, Marius Manole, Ilinca Manolache, Gigi Căciuleanu, Cezarina Udrescu, Anca Mănuțiu, Maria Zărnescu, Marian Râlea, Vladimir Găitan, regizorul Tudor Chirilă, Alexandra Rodescu, Dorin Eugen Ionescu, Miklos Bacs, Emilia Dobra, Eugen Țugulea, Matei Vișniec, Emil Boroghină, Victor Ioan Frunză, Radu Afrim și Teatrul Național din Cluj (regizor Mihai Mănuțiu).

Trei momente emoționante am desprins din întregul show de patru ore, transmis live la TVR 1: tulburătorul In Memoriam (cu 54 de fotografii ale artiștilor care ne-au părăsit, de la magistrul Mircea Albulescu la tinerii și energicii Oana Ioachim sau George Alexandru; neliniștitoarea apariție a Luminiței Gheorghiu, lipsită de vitalitate, marcată de o suferință ascunsă, camerele surprinzând-o în sală cu o privire absentă de parcă nu ar înțelege unde se află de fapt; îi dorim din inimă să depășească această slăbiciune, sperăm pasageră; și, în fine, superbul moment colegial când Marian Râlea, laureatul pentru cel mai bun actor își invită rivalii pe scenă pentru o  poză de grup (Florin Piersic jr. și Richard Balint), cel mai frumos gest de generozitate colegială a unui om funciarmente BUN, sensibil, care adoră viața și copii.

*Dacă e 10 mai, e sărbătoare la Palatul Peleș. Camerata Regală, dirijată de Tiberiu Soare a susținut un concert avându-i ca soliști pe violonistul Remus Azoiței și pe tenorul Teodor Ilincăi. Am fi preferat un program integral românesc. Sinceri să fim, ”O sole mio” și ”Torna a Surriento” nu aveau ce căuta în acest context, îl acceptăm pe Saint Saens (dar ar mai fi fost de ales piese de Enescu, Scărlătescu, Porumbescu) iar orchestra îi putea alege de asemenea pe Rogalski (Dansuri simfonice) sau Mircea Chiriac (Serenada). În rest, nu ”scăpăm” de ”Vincero!” (ca pe stadioane) dar simandicoasa asistență a fost extaziată.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE