Echipa de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul naţional pe echipe şi medalia de aur la finala Campionatului Naţional de Juniori III ce se desfăşoară în perioada 22-23 mai la Buzău.
Aşa cum au anticipat antrenorii Ion Bulacu şi Adrian Meleancă, tinerii gimnaşti lugojeni au reuşit să se impună în faţa echipelor de la C.S.Ş Dinamo Bucureşti(locul II), C.S.A Steaua Bucureşti (locul III), C.S.Ş Arad (locul IV), C.S.Ş Reşiţa (locul V) şi C.S.Ş Sfântu Gheorghe (locul VI), iar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere au urcat Norbert Marcu, Alexandru Marcu, Patrick Voichescu şi Răzvan Micloş.
Întrecerea a avut loc la sol, cal, bară, inele, sărituri şi paralele.
“Copiii au evoluat foarte bine. Îi felicit pe toţi componenţii echipei noastre pentru că au reuşit să-şi demonstreze încă o dată valoarea şi să păstreze titlul cucerit anul trecut”, a declarat Adrian Meleancă.