Ultima oră

Managementul performant în cadrul Primăriei, impulsionat cu fonduri europene

MondialÎn prezența viceprimarului, Cristian Galescu, a managerului de proiect, Liviu Savescu și al Flaviei Coraș, asistent manager, a fost lansat proiectul “Dezvoltarea unui management performant în cadrul Primăriei Municipiului Lugoj prin optimizarea proceselor orientate către beneficiari și pregătirea resurselor umane”.

Evenimentul a avut loc joi, 4 octombrie, începând cu ora 12, la Restaurantul Domacris Parc.

Programul promovează o administrație publică modernă pentru a facilita dezvoltarea socială și economică a orașului, în sprijinul cetățenilor, dar și al agenților economici. Grupul țintă sunt angajații Primăriei, prin specializări și cetățenii municipiului Lugoj (transparență, dezvoltare durabilă și egalitate de șansă).

De asemenea, oferă cursuri legate de certificarea ISO 9001 a serviciilor primăriei pentru un grup de 60 de angajați ai instituției și un alt curs de auditori interni pentru 10 persoane, la ora actuală Primăria având doar două persoane care se ocupă de audit.

Unul din scopurile proiectului este certificarea la standard internațional de calitate a serviciilor administrației locale, după aceasta toate documentele emise de Primărie, urmând să poarte sigla ISO 9001.

“Cheltuielile totale eligibile ale proiectului sunt de 290.435,85 lei, iar cheltuielile totale nerambursabile sunt de 284.627,13 lei. Restul fiind cheltuieli contribuție proprie. Faptul că nu există cheltuieli neeligibile arată că proiectul a fost foarte bine realizat”, ne-a declarat Liviu Savescu, manager de proiect.

Acest proiect, menit a dezvolta un management performant la nivelul municipiului Lugoj, pregătește viitorul proiect al ghișeului unic.

Proiectul este finanțat prin ”Programul Operațional Capacitate Administrativă” al Uniunii Europene (POCA).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE