Ultima oră

Mai multe persoane vor primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană

Peste 3.400 de persoane din Lugoj, Tapia şi Măguri sunt înscrise anul acesta pe lis­te­le pentru ajutoare ali­men­ta­re, în cadrul Programului O­peraţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, im­plementat din fonduri gu­vernamentale şi de la U­niu­nea Europeană.

Numărul be­neficiarilor a crescut faţă de anul trecut, când pe lis­te­le iniţiale au fost 2.740 de per­soane.

Ulterior, pe listele su­plimentare au mai fost tre­cu­te încă aproximativ 500 de poziţii.

Modificarea a survenit ca urmare a creş­te­rii plafonului venitului mi­nim de la 400 la 450 de lei.

Ajutoarele alimentare vor fi distribuite cel mai pro­babil începând cu finele lunii viitoare şi se ridică personal  de către bene­fi­cia­ri de la centrul de dis­tri­bu­ţie, cu excepţia persoanelor netransportabile.

Spre deo­se­bi­re de anul trecut, acum vor primii aceste ajutoare ali­mentare şi beneficiarii ti­chetelor valorice, în valoare de 100 de lei, acordate a­nual de la bugetul local.

Cei care beneficiază de aceste ali­mente sunt: familiile şi per­soanele singure, fami­lii­le beneficiare de alocaţie pen­tru susţinerea  familiei, şo­merii care primesc până în 450 de lei, sau fără venit, pensionarii care au până în 450 de lei, inclusiv şi cei cu pensii sociale, în aceeaşi su­mă, invalizii, veteranii  şi vă­duvele de război, per­soa­ne­le persecutate politic, de­portaţii în străinătate, pri­zo­nie­rii, persoanele per­se­cu­ta­te pe motive etnice, re­vo­lu­ţionarii, inclusiv cei care au participat la revolta de la Br­aşov din 1987, soţii su­pra­vieţuitori care nu au ve­nituri peste 450 de lei, per­soanele cu handicap grav şi accentuat care nu be­ne­fi­ciază de îngrijire în centre specializate, persoanele cu venituri de până în 450 de lei, inclusiv, precum şi cele fără nici un venit.

Per­soa­nele care fac parte din mai multe categorii pot ridica a­jutoarele o singură dată, pentru una din cele luate în e­videnţă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

10 Comentarii on Mai multe persoane vor primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană

  1. Se mai dau alimentele ca nici pe aniul 2015 nu sau dat ne mint in fiecare luna ,sunam la primarie si spuna la sfarsitul luni de jumate de an aceeasi lucru,dambovita

  2. Va rog să îmi spuneți și mie când se dau ajutoarele anul asta de la UE, în județul Dâmbovița. Am 5 copii, și am mare nevoie de ele!!!

  3. Se mai da alimentele de UE pe anul 2016 k știu ca anu trecut pe vremea asta dja am luat

  4. matei gheorghe // 2 februarie 2016 at 13:16 // Răspunde

    domnilor responsabili cu distribuirea ajut.alimentare,de ce ancalcati niste drepturi al unor oameni?anca putin si o sa aveti nevoie de niste voturi,cum sa mai capete norodul ancredere?m-ar placea sa se uneasca toti amarati din tara aceasta sa va tare putin pana la Haga,pt.privare de drepturi ale omului.

  5. se mai completează cerere pentru acest ajutor în alimente?

  6. Spuneti o data sigura cand incepe distribuirea ca ne_am saturat sa asteptam. Sunt din Buzau.

    • Scrie in articol ca pentru persoanele din Lugoj, Tapia si Maguri.

      Nu face nicio referire la Buzau, Pitesti, Bucuresti sau alte localitati.

      „Peste 3.400 de persoane din Lugoj, Tapia şi Măguri sunt înscrise anul acesta pe lis­te­le pentru ajutoare ali­men­ta­re, în cadrul Programului O­peraţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, im­plementat din fonduri gu­vernamentale şi de la U­niu­nea Europeană.”

  7. Cand se dau ajutoarele de la UE in sectorul 6 Bucuresti pe anul 2016

  8. Enescu Rodica // 27 decembrie 2015 at 0:20 // Răspunde

    Se mai dau ajutoare alimentare in Ploiesti ??

  9. În Ploiești nici acum nu stim sigur dacă vom primi ajutoarele aveți idee se vor mai da dacă da cine va primi ?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE