Ultima oră

Lugojul Pedalează 10 kilometri în Duminica Floriilor

Întâlnirea se va face duminică, 5 aprilie, de la ora 16, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor

MondialConform tradiţiei de doi ani şi jumătate, campania Lugojul Pedalează organizează o plimbare pe biciclete în prima duminică a lunii aprilie. Aceasta coincide cu Paştele Catolic şi cu Floriile la Ortodocşi.

„Duminică vom marca o nouă premieră în acţiunile noastre de mişcare în aer liber. De data aceasta, vom duce bicicliştii la plimbare până în cartierul Josif Constanin Drăgan, pentru ca şi locuitorii din acea zonă să aibă ocazia să se alăture campaniei noastre din apropierea casei lor”, ne-a declarat Alina Lelescu, organizator.

Întâlnirea se va face duminică, 5 aprilie, de la ora 16, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. Jumătate de oră mai târziu, de la 16:30, se va pleca la plimbare pe traseul str. Bălcescu-Ştrandului-Bucegi-Titulescu-Buziaşului-ITL şi retur până la parcul G. Enescu.

„Foarte mulţi participanţi au insistat să mai facem şi trasee lungi, astfel că duminică vor avea ocazia să pedaleze aproximativ 10 km”, explică Lelescu.

Ultima acţiune a cicliştilor a fost sâmbătă, 28 martie, de Ora Pământului, eveniment care, prin implicarea Primăriei şi a şcolilor, a fost cea mai de succes organizată vreodată de Earth Hour la Lugoj.

Campania Lugojul Pedalează a luat fiinţă în prima duminică a lunii noiembrie 2012 şi de atunci în fiecare lună lugojenii au ocazia de a participa la activităţi ecologice şi sociale în aer liber alături de organizatorii Clubul de Turism Concordia, Redeşteptarea şi Go Media.

Partenerii de încredere ai campaniei sunt Nova FM şi Ten TV.

Plimbarea se anulează în caz de vreme nefavorabilă!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE