Ultima oră

Lugojul, inclus în Master Planul General de Transport al României cu un drum expres până la București

Lugojul este pe lista Ministerului Transporturilor  și a Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene în ceea ce privește proiectele de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027.

Cele două ministere au inițiat un “Memorandum privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport”, proiect ce a fost aprobat joi, 28 decembrie, în ședința Guvernului României, în care este inclus și municipiul de pe Timiș, pentru sectorul rutier ca plan strategic identificat ca prioritar din Master Planul General de Transport al României.

Acesta prevede un drum expres București – Craiova – Lugoj cu o lungime de 397 kilometri și o valoare totală de 2.514 milioane de euro.

Reprezentanții ministerului dau asigurarea că obținerea unei stabilități în abordarea strategică garantează că proiectele odată lansate nu vor mai fi stopate creând premisele implementării rapide a proiectelor.

„Proiectele prevăzute în memorandumul aprobat, în completarea proiectelor a căror pregătire și implementare este deja demarată, și anume Autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania, Centura București, Reabilitare CF Simeria – Km 614, CF Brașov – Sighișoara și CF Predeal – Brașov, vor asigura împreună cu acestea conectarea tuturor regiunilor istorice ale României, contribuind la reducerea discrepanțelor de dezvoltare economică și socială”, transmite Ministerul Transporturilor.

În memorandum mai sunt alte patru astfel de inițiative, proiecte ce vor fi finanțate atât din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la Instituțiile Financiare Internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE