Fiind cunoscut drept unul dintre orașele cu cel mai mic șomaj din țară, municipiul Lugoj a ajuns din nou în topurile realizate de marile agenții de știri, jurnaliștii de la Yahoo News fiind acum cei care au clasat orașul de pe Timiș într-un top interesant. Mai exact, Lugojul este unul dintre primele patru cele mai prospere orașe din țară, din top mai făcând parte Sebeș, Mioveni și Otopeni.
Conform Yahoo News România, la Lugoj totul a început să prindă contur din punct de vedere economic de la începutul anilor 2000, atunci când prima fabrică importantă a fost deschisă în oraș. De atunci, tot conform topului realizat de celebra agenție de știri, au mai fost deschise încă două mari fabrici, care au transformat orașul într-unul căutat de investitori.
„Lugoj, oraş bănăţean cu 40.000 de locuitori, a scos capul în lumea bună după 2000, când s-a deschis o fabrică Hella, care produce faruri şi stopuri auto. Dintre cei peste 1.300 de angajaţi Hella România, circa 430 lucrează la Lugoj. Tot în Lugoj activează o altă fabrică importantă, Autoliv, care produce aici volane şi airbaguri. Şi tot în acest oraş mediu se află o fabrică Honeywell, de automatizări şi sisteme de control”, scriu cei de la Yahoo News.
În top mai intră Sebeșul, acolo unde „concernul Daimler a inaugurat la începutul acestui an o hală de producţie. După acest moment, şomajul a scăzut brusc la 2%. Daimler a oferit 1.000 de locuri de muncă pentru oamenii din Sebeş şi Cugir. Însă, nu este singura mare firmă activă în oraş. Austriecii de la Holzindustrie Schweighofer au 800 de angajaţi, majoritatea din Sebeş”.
De asemenea, un alt oraș cu o situație economică foarte bună este Mioveni, acolo unde „rata şomajului trage spre zero, însă problemele au început să apară în 2012, când Dacia a sistat de trei ori activitatea, timp de câteva zile, în lunile martie, aprilie şi iunie. Acum, însă, lucrurile merg perfect”.
Ultimul în top este orașul Otopeni, care „are marele avantaj de a fi gazda celui mai mare aeroport din ţară. În plus, apropierea de Bucureşti face ca preţurile terenurilor şi clădirilor să fie foarte mari, iar impozitele sunt pe măsură”.
Datorita d-lui Martinescu sunt aceste fabrici in Lugoj,pentru dansul prioritare erau locurile de munca nu festivalurile…
Cat a castigat Martinescu din afacerile cu fabrica mama habar nu ai Claudia asa ca mai bine taci cativa stiu ce vreau sa zic…..
Pe Yahoo era vorba de orase mici, nu medii. Sa nu interpretam ceea ce au scris altii… Nimeni nu vrea sa fie dintr-un oras mic, dar nu putem locui toti in Timisoara…