"> Lugojul găzduiește Memorialul Tit Liviu Isar, la gimnastică | Redesteptarea

Lugojul găzduiește Memorialul Tit Liviu Isar, la gimnastică

 Lugojul găzduiește Memorialul Tit Liviu Isar, la gimnastică

Sala sporturilor Francisc Horvath, din cartierul lugojean Ștrand va găzdui în perioada 4-5 mai a doua ediție a Memorialului Tit Liviu Isar.

Competiția se adresează gimnaștilor de la categoriile de vârstă juniori III, nivel I (8-9 ani), juniori III, nivel II (10-11 ani) și juniori II, nivel III (12-13 ani).

“Este a doua competiție organizată de Clubul Sportiv Școlar Lugoj, Clubul Sportiv Municipal Lugoj și Primăria Lugoj dedicată memoriei antrenorului de gimnastică și primului director al CSȘ Lugoj, de la înființarea clubului în 1957. Anul trecut a fost ediția inaugurală, pe care am organizat-o în aceeași perioadă. Au participat peste 20 de gimnaști de la cluburi din Lugoj, Reșița și Timișoara. Acum și-au anunțat prezența aproximativ 60 de sportivi de la CSȘ Gloria Arad, CSȘ Lugoj, CSȘ Reșița, CSȘ Sibiu, CSȘ Timișoara. Vom oferi participanților diplome, medalii, tricouri. Se concurează la sol, cal, inele, sărituri, paralele și bară. Acomodarea cu aparatele va fi făcută vineri, 4 mai, iar concursul propriu-zis se va desfășura sâmbătă, 5 mai. În deschiderea competiției, de la ora 10 va fi prezentată o demonstrație a gimnaștilor experimentați: Lorenzo Pecie (19 ani), Alexandru Popoescu (17 ani), Norbert Marcu (13 ani), Răzvan Micloș (13 ani), Patrik Voichescu (14 ani)”, a explicat profesorul Adrian Meleancă, șeful catedrei de gimnastică a CSȘ Lugoj.

Arbitrajul va fi asigurat de Tiberiu Cismădia, Adrian Meleancă, Aurel Munteanu, Alexandru Panait din Lugoj și câte un profesor de la fiecare delegație participantă.

cristi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *