Ultima oră

Lugojul arată senzaţional în pozele lui. Alin Velici a făcut o pasiune din a-şi fotografia oraşul

VeliciAlin Velici este un adevărat fotograf oficial al Lugojului. Indiferent de ora la care sunt realizate, indiferent de anotimp sau locaţie, instantaneele sale sunt adevărate oprere de artă.

Mondial

Velici

Alin Velici este un adevărat fotograf oficial al Lugojului. Indiferent de ora la care sunt realizate, indiferent de anotimp sau locaţie, instantaneele sale sunt adevărate oprere de artă.

Peisajele şi portretele îi sunt sursele favorite de inspiraţie. Iar fotografiile cu chipurile şi priveliştile oraşului reprezintă o adevărată carte de vizită a Lugojului!

Modest, Alin Velici ne spune că „faţă de alţi fotografi, cred că am şi avantajul că locuiesc pe malul Timişului. Ies pe balcon şi, când văd o lumină specială, norii şi alte elemente de peisaj, las totul, îmi iau camera şi alerg să fac poza respectivă. Am acea poftă de a ieşi la fotografiat la tot felul de ore – dimineaţa, la răsărit de soare sau chiar noaptea. E păcat să ratez un moment care nu se va mai repeta identic niciodată”.

În căutarea sa după instantaneul şi unghiul ideal, Alin spune că s-a urcat pe toate clădirile înalte din Lugoj, chiar şi pe unele aflate în construcţie. Biserica cu două turnuri din centru, Catedrala Greco-Catolică, Blocul poştei, chiar şi Dealul Viilor, sunt locurile preferate pentru a surprinde fotografia ideală. Desigur, următorul pas logic ar fi un… elicopter, dar cu siguranţă, în viitor va face totul să aibă şi aşa ceva la dispoziţie.

Pentru Alin Velici, anotimpul ideal al fotografiilor este vara, dar şi toamna, când lumina gălbuie, învăluitoare, are un farmec aparte. Iar ora ideală de fotografiat este spre seară, fireşte, tot în funcţie de anotimp…

„Desigur, intervine şi prelucrarea într-o oarecare măsură, în special la panoramele care nu s-ar uni aşa perfect dacă acele colaje n-ar fi realizate pe calculator”, explică Velici.

Momentul de start în această artă a fost cu 15 ani în urmă, când un prieten al său, Gabriel Micu, l-a iniţiat în tainele fotografiei. La ora actuală, Alin Velici are parte de un ucenic atent şi interesat. „Aseară, fiul meu m-a convins să ies şi să fac câteva fotografii, pe care le-am posta şi pe Facebook”, spune Velici.

Deşi foarte talentat, Alin Velici nu este membru al vreunui fotoclub şi nu a expus până acum. O expoziţie sau un album de artă sub semnătura sa ar trebui luate serios în seamă, mai ales că portofoliul său de fotografii artistice este unul impresionant.

{gallery}alin_velici_10052013{/gallery}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE