Ultima oră

Lugojenii vor plăti mai puțin pentru apă și canal! Consiliul Local ar putea să anuleze și tariful la apa meteorică

Mondial

Vești bune la început de an pentru lugojeni. Societatea deținută de Consiliul Local Lugoj, Meridian 22, a anunțat că de la 1 ianuarie, facturile pe care le va emite pentru serviciile de canalizare-epurare, către populație și agenți economici, vor fi mai mici.

Decizia se datorează scăderii TVA-ului conform noilor reglementări fiscale.

“Modificarea a fost posibilă prin reducerea cotei TVA de la 19% la 9%. Ca urmare, tariful pentru serviciul de canalizare-epurare pe care Meridian 22, îl va percepe de la persoane fizice și juridice, de la 1 ianuarie 2019, a scăzut față de anul trecut de la 1,74 lei/mc, cu tot cu TVA la 1,59 lei/mc”, a precizat ec. Florin Iovescu, directorul Meridian 22.

Suma pe care lugojenii trebuie să o achite lunar pentru serviciul de canalizare-epurare ar putea fi încă redusă, dacă Consiliul Local Lugoj va lua în considerare alinierea la noua tendință pe plan național, prin care mai multe orașe, precum Craiova, Râmnicu Vâlcea, Deva, au renunțat la tariful pentru apă meteorică, inclus în factura
finală.

Dacă pentru lugojeni reducerea facturii pentru canalizare este o știre pozitivă, nu același lucru reprezintă și pentru societatea lugojeană, care va încasa mai puțini bani în conturile sale și așa șubrezite de criza financiară pe care o traversează, cauzată în parte și de amenzile primite de la Apele Române pentru funcționarea defectuoasă a stației de epurare de la Jabăr.

Aceasta se află de un deceniu într-un proces de modernizare, interminabil, finanțat de primăria Lugoj, care este proprietar, cu aproape 6 milioane de euro.

Luna trecută Meridian 22 a primit o nouă licență de operare pentru serviciile de apă și canalizare destinate Lugojului, valabilă până în 19 decembrie 2019.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE